În timp ce prințul Philip a fost mutat într-un alt spital, regina Elisabeta a adoptat doi câini

În timp ce prințul Philip a fost mutat într-un alt spital, regina Elisabeta a adoptat doi câini

Într-o perioadă dificilă pentru casa regală britanică – ducele de Edinburgh se află la spital, neînţelegerile continuă cu prinţul Harry -, regina Elisabeta a II-a şi-a găsit alinare în compania altor doi câini corgi, rasa ei preferată de peste 75 de ani.

Potrivit The Sun, citat de agenţia de presă Reuters, cei doi câini îi ţin companie de câteva săptămâni reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, la Castelul Windsor, situat la vest de Londra, unde suverana Marii Britanii s-a izolat de aproape un an din cauza pandemiei de coronavirus.

Regina britanică a crescut mai multe generaţii de câini corgi după ce a primit-o prima dată pe Susan, o căţeluşă care i-a fost oferită cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani, în 1944.

Mai mulţi dintre ei au fost imortalizaţi în diverse ipostaze alături de suverană, în fotografii oficiale şi în tablouri.

Ultimul exemplar de corgi aflat în posesia reginei britanice a murit în 2018.

„Regina este încântată”, a dezvăluit pentru The Sun o sursă din anturajul casei regale, sub protecţia anonimatului. „Se spune că amândoi aduc multă gălăgie şi energie în castel, în timp ce Philip se află la spital”, a adăugat sursa.

Soţul suveranei britanice, prinţul Philip, în vârstă de 99 de ani, este internat din data de 16 februarie la Londra din cauza unei infecţii. El a suportat cu succes în această săptămână o intervenţie pentru tratarea unei afecţiuni cardiace preexistente.

Elisabeta a II-a trebuie să înfrunte şi criza provocată de mult aşteptatul interviu-confesiune pe care unul dintre nepoţii ei, prinţul Harry, şi soţia acestuia, Meghan, l-au acordat celebrei jurnaliste americane Oprah Winfrey, la aproape un an de la retragerea lor din rândul membrilor activi ai casei regale şi stabilirea lor în California.

Într-un fragment dezvăluit înainte de difuzarea acelui interviu de postul CBS duminică seară, Meghan, o fostă actriţă americană, a acuzat Palatul Buckingham că „răspândeşte minciuni” despre ea şi Harry.

Potrivit unei experte în istoria familiei regale britanice, Penny Junor, citată în The Sun, „câinii corgi sunt deosebit de loiali şi de iubitori, iar ei nu au dezamăgit-o niciodată pe suverană”. „Şi, desigur, câinii corgi rareori fug la Los Angeles pentru a acorda interviuri”, a adăugat ea.

Potrivit The Sun, până la sosirea celor două exemplare de corgi la Castelul Windsor, regina mai avea un singur câine, Candy, care aparţine rasei dorgi – o încrucişare între teckel şi corgi. 

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇