Trupa Voltaj a scos zilele acestea o nouă melodie, în contextul rezultatului surpriză al alegerilor prezidenţiale, care l-a trimis în finală pe controversatul Călin Georgescu.
Melodia se numeşte „Yo, apa nu-i H2O” şi face referire la o afirmaţie a candidatului-surpriză dintr-un interviu:
„Oare apa este chiar H2O, așa cum am fost instruiți, ca să nu zic dresați să credem?
Eu vă spun că nu-i așa.
Acolo este informație, de-aia îți vine în pet de plastic, ca să nu mai fie informație.
Dacă ar fi ea așa cum a fost lăsată, ea îți dă informație.
Nici conștiința n-are cum să vină dacă tu ești dresat să te duci la o cutie de unde cineva îți vinde niște chestiuni de plastic. Tot ce este în supermarket este plastic”.
Mesajul Voltaj de azi se adresează tinerilor, care s-a dovedit că au votat masiv cu Călin Georgescu în turul I.
Iată versurile compuse peste noapte de Voltaj, iar mai jos şi melodia:
"Copilul meu, ştii bine că te iubesc enorm,
Şi ca să fii tu bine, n-am linişte, n-am somn!
Căci yo-mi ţineam la coadă c-o plasă ruptă loc
Când tu ai lumea întreagă scrollată pe tik tok,
Pe frig şi întuneric la unguri sau bulgari
Prindeam un pic de Beatles şi un meci cu ăia mari
Şi yo muream de frică să urlu ce gândesc
Când tu poţi da un coment la orice îţi doreşti.
Yo, apa nu-i H2O!
Sunt lacrimile mele că tu o să fii yo!
Copilul meu, ştii bine că te iubesc enorm,
Şi ca să fii tu bine, n-am linişte, n-am somn!
Yo pe furiş şi noaptea înot luam Dunărea
Când tu poţi să fii liber, să pleci oriunde ai vrea.
Yo am fost un tovarăş cu un brav conducător
Tu să nu crezi că acolo nu poţi să ajungi uşor.
Te minte că-i Mesia şi apare din senin,
Îngroapă România cu un pretext divin".