Prima săptămână din an începe cu două coduri de ploi, viscol și ninsoare

Prima săptămână din an începe cu două coduri de ploi, viscol și ninsoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, două atenționări de vreme rea. Este vorba despre un cod galben și un cod portocaliu de ploi și ninsori.

Codul galben intră în vigoare luni, ora 14:00, și expiră marți dimineața, la ora 08:00.

Atenționarea vizează ploi abundente, intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ și viscolite la altitudini de peste 1700 m.

”În intervalul menționat, va ploua în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25...35 l/mp și izolat 40...60 l/mp.   

ADVERTISING

La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea instensificări cu rafale, în general, de 60...80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității”, transmit meteorologii.

harta-ANM

Totodată, astăzi intră în vigoare și un cord portocaliu. Acesta este valabil începând cu ora 18:00 și expiră tot marți dimineața, la ora 08:00.

Fenomenele vizate sunt viscol puternic și ninsori abundente în Carpații Meridionali, la peste 1700 m altitudine.

ADVERTISING

”Pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

În Carpații Orientali și Meridionali va continua să ningă și pe parcursul zilei de marți (5 ianuarie), dar în general slab cantitativ”, conform ANM.

Vezi și Vremea până pe 10 ianuarie 2021: Bobotează cu 15 grade, weekendul aduce iarna!

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇