Alertă meteo de ploi torențiale, grindină și vânt, în mai mult de jumătate de țară

Alertă meteo de ploi torențiale, grindină și vânt, în mai mult de jumătate de țară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Se schimbă vremea şi mai mult de jumătate de ţară este sub avertizare de instabilitate atmosferică accentuată.

Vorbim despre o avertizare de tip cod galben, care vizează 25 de judeţe, unde va ploua mult, până aproape de miezul nopţii (interval ora 10-23).

Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii.

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, pe arii restrânse, şi în restul ţării”, adaugă ANM.

ADVERTISING

Ulterior, vremea va fi instabilă îndeosebi în jumătatea de vest a ţării.

Potrivit ANM, în Bucureşti, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar va deveni instabilă.

Şi ieri a fost rupere de nori pe Valea Prahovei, dar şi căderi de grindină în mai multe zone din țară

image-1
Foto: ANM

Cum va fi vremea la Bucureşti

Conform prognozei speciale pentru Capitală, marţi, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar va deveni instabilă.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi frecvente descărcări electrice, averse torențiale (5...10, izolat peste 15 l/mp), intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină.

ADVERTISING

Temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇