Oamenii de ştiinţă susţin că au reuşit, în cadrul unui program vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, să dreseze vacile pentru ca acestea să urineze la toaletă.
O echipă de cercetători din Noua Zeelandă şi Germania a fost nevoită să recunoască: experimentul a început ca o glumă însă gestionarea urinei bovine cu un conţinut ridicat de azot ar putea, pe termen lung, să aducă beneficii reale pentru mediul înconjurător, informează AFP.
"Dacă am putea colecta 10% până la 20% din urina bovinelor, ar fi suficient pentru a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră şi spălarea nitraţilor", a explicat Douglas Elliffe, de la Universitatea din Auckland.
Potrivit cercetătorului, azotul din urina vacilor se descompune în timp în două substanţe problematice: oxidul de azot, un puternic gaz cu efect de seră, şi nitratul, care se acumulează în sol şi ulterior se infiltrează în râuri.
Potrivit cifrelor oficiale, oxidul de azot reprezintă aproximativ 5% din emisiile de gaze cu efect de seră şi aproximativ 10% din emisiile Noii Zeelande.
Ideea a pornit de la o glumă
Cercetătoarea Lindsay Matthews recunoaşte că ideea de a antrena vacile să meargă la toaletă pentru ca urina lor să fie recuperată şi procesată i-a venit în 2007 când a fost intervievată de un post de radio şi cineva a făcut o glumă pe această temă.
În colaborare cu colegii din Germania, oamenii de ştiinţă au utilizat hrana ca recompensă pentru a dresa 16 vaci să urineze într-un ţarc cu toaletă, şi susţin că rezultatele obţinute sunt comparabile cu cele pe care le-ai aştepta de la un copil de trei ani.
Studiul, publicat săptămâna aceasta în revista Current Biology, oferă dovezi cu privire la posibilitatea de a învăţa o vacă să urineze la toaletă, apreciază Douglas Elliffe. Potrivit acestuia, provocarea este dresarea unor turme mari şi adaptarea acestui principiu la contextul din Noua Zeelandă, unde vitele petrec mai mult timp în aer liber decât în grajduri.
Agricultura este la originea a aproximativ jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră ale Noii Zeelande, în principal sub formă de metan şi oxid de azot.
În plus, în cazul Noii Zeelande, o caracteristică neobişnuită pentru o ţară dezvoltată este că metanul reprezintă 43,5% din emisii, adică aproape la fel de mult ca şi cantitatea de CO2 generată de combustibilii fosili, lucru care se explică prin faptul că economia acestei ţări se bazează în mare parte pe agricultură.
