Copacii morți, mai ales dacă sunt lângă o apă, contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră

Copacii morți, mai ales dacă sunt lângă o apă, contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Copacii ne ajută să respirăm, dar nu și după moarte. Odată morți, mai cu seamă dacă sunt lângă o apă, aceștia încep să elimine dioxid de carbon și metan, contribuind astfel la emisiile cu efect de seră, a arătat un studiu recent.

De fapt, se poate spune că toți copacii elimină mici cantități de metan și alte gaze, însă, în schimb, stochează mult carbon. Altfel stau însă lucrurile după moartea lor, când trunchiul lor putrezește. Iar totul e accelerat de proximitatea unei ape sărate, au descoperit oamenii de știință, conform Science Alert.

ADVERTISING

Cercetătorii au descris acest proces ca și cum copacii ar avea flatulențe. Scăpări de gaze cu efecte pentru întregul mapamond, însă.

Au fost măsurate emisiile din imediata vecinătate a acestor copaci, în Carolina de Nord, de-a lungul a două veri, în 2018 și 2019. Chiar dacă gazele eliminate nu sunt în cantitate mare, acestea se pun la socoteală, a explicat unul dintre oamenii de știință implicați în studiu, Melinda Martinez.

După cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Biogeochemistry, acești copaci, care adesea formează păduri fantomă, cresc emisiile de gaze cu 25%!

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇