Anul scolar reîncepe sub auspicii proaste, cu șanse mici ca elevii să nu fie din nou victimele politicului inept. Cea dintâi întrebare este cât vor rămâne deschise școlile până când creșterea numărului de infectări să impună trecerea în online.
Pentru București cel puțin, ministrul Educației avansează ca moment critic chiar luna viitoare. De sperat ca măcar anul acesta nu vor trece la măsuri generale, pentru întreaga țară, deci online și pentru elevi din localități cu număr mic de infectări.
Cu atât mai mult cu cât aceste localități sunt în general cele mai mici, cu un nivel de trai mai scăzut, unde copiii ori nu au deloc acces la învățământ online, ori părinții preferă să îi ia la muncă.
Există și elevi care deja învață online din cauza indolenței/prostiei autoritaților locale. Vă dau un exemplu chiar din București – Școala Gimnazială Ferdinand din Sectorul 2.
Proiectul de reabilitare a acesteia nu e nou. Două vacanțe mari și late nu s-a întâmplat nimic. Nimic în lungile perioade de învățământ online. Exact acum, înainte de începerea anului școlar, elevii au fost anunțați că școala intra în renovare.
Intră e un fel de–a spune, pentru că deocamdată lucrările nu vor începe. Dar elevii nu vor mai intra în ea.
Soluția inițială a fost să-i mute într-o altă scoală din zonă, ca să-i înghesuie bine în pandemie. După care a fost luată decizia aducerii unor containere în curtea școlii.
Dar cum containerele nu au ajuns încă, toți elevii, cu excepția claselor pregătitoare, vor începe școala online, deci nu vor profita de această fereastră de școală normală, atât de necesară și psihologic, și cognitiv.
Iar în containere, elevii nu vor beneficia de dotările foarte bune ale școlii care, prin grija fostei directoare, sunt peste nivelul multor facultăți din România. Table interactive, videoproiectoare, toate vor rămâne încuiate prin depozite cine știe cât, pentru că tot timpul în care nu s-a făcut efectiv școală nu a fost folosit așa cum ar fi trebuit.
Pentru a împinge cât mai departe momentul revenirii în online ar fi fost nevoie de două paliere, despre care se discută de luni de zile.
Pe de-o parte, stimularea vaccinării. Campania a fost asasinată de premierul Cîțu în momentul în care, populist și obsedat de congresul PNL, a deschis și relaxat tot, fără să fi atins ținta de vaccinare pe care tot domnia sa o fixase.
Cei convinși de necesitatea vaccinării se vaccinaseră deja în primele luni, cei neconvinși nu au mai avut nicio presiune să o facă. Nici acum dl Cîțu nu este dispus să treacă la măsuri pe care alte țări UE le practică deja, începând cu corpul medical nevaccinat.
E veselie la noi, o veselie pe care o vor plăti elevii la închiderea școlilor.
Al doilea palier este legat de DSP-uri. Au fost ele întărite și reprofesionalizate astfel încât să fie cât mai eficiente? Nici măcar nu ai pe cine întreba în plină criză politică. Dar nu am niciun motiv să cred că răspunsul ar putea fi fundamentat pozitiv.
Cu siguranță că pentru unii elevi reintrarea în online va fi inevitabilă. Cum a pregătit ministerul acest moment?
Înțelegem de la dl ministru că au fost distribuite peste 200.000 de tablete. Ce facem cu copiii care încă nu au acces la internet? Acum câteva luni dl ministru spunea că peste 200.000 de elevi erau în această situație. Câți mai sunt?
Ce facem cu familiile în care 3-4 copii înghesuiți în două camere, dacă nu chiar una, trebuie să facă școală online deodată?
Statisticile ministerului spun că peste 4.000 de profesori nu au tablete sau laptopuri.
Ce facem cu profesorii, încă indamisibil de mulți, care nu au minime competențe digitale, și mă refer inclusiv la profesori din București. S-a ocupat cineva de acest aspect? Au fost făcute cursuri obligatorii cu cadrele didactice?
Ce s-a ales de mult trâmbițatele ore remediale, pentru care au fost alocate 30 de milioane de euro? Există vreo evaluare a rezultatelor?
În primăvara se vor împlini 2 ani de când trăim sub semnul pandemiei. Au fost două vacanțe în care putea fi configurat un tip de învățare hibridă în adevăratul sens al cuvântului, nu streaming.
Cu prezență fizică doar pentru materiile și lecțiile care impun așa ceva, cu perioade alternative de predare, fizic, și consolidare care se poate face online. Nimeni n-a mișcat un deget.
Între timp însă a apărut România Educată, o struțo-cămilă care în cel mai bun caz nu rezolvă nimic, dacă nu chiar strică și ce era bun. În rest, nimic.
Că Educația, la fel ca întreaga lume, a trecut printr-o criză, e rău. Dar cel mai rău este ca această criză nu a fost motorul unei reforme reale. Și fiecare nou început de an școlar este ca în Ziua Cârtiței.
Vezi şi:
