Cîmpeanu: 2.400 de elevi din 12 localităţi cu rată de infectare peste 6 la mie nu participă la deschiderea anului şcolar

Cîmpeanu: 2.400 de elevi din 12 localităţi cu rată de infectare peste 6 la mie nu participă la deschiderea anului şcolar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 2.400 de elevi din 12 localităţi din mai multe judeţe din ţară, unde rata de infectare cu COVID a depăşit vineri pragul de 6 la mia de locuitori, nu vor putea participa fizic, luni, la ceremoniile de deschidere a anului şcolar.

„Ordinul comun ministrul Educaţiei – ministrul Sănătăţii prevede că ziua de vineri, ziua de astăzi, este zi de referinţă pentru scenariul aplicat pentru întreaga săptămână care va începe luni. Astăzi avem 12 localităţi care, din păcate, au depăşit rata de infectare de 6 la mie. Este vorba de 6 localităţi în Satu Mare, două localităţi în Arad, o localitate în Sălaj, o localitate în Teleorman, o localitate în Dolj, care au depăşit rata de 6 la mie”, a declarat ministrul Educației, vineri seara, la Palatul Victoria.

ADVERTISING

Sorin Cîmpeanu a precizat că numărul copiilor care nu vor fi prezenți luni la deschiderea anului școlar este mic.

”Numărul total al elevilor care învaţă în aceste localităţi este 2.400. Este vorba de mai puţin de 1 la mie din numărul elevilor din România, 2.400 de elevi învaţă în aceste localităţi şi, din păcate, nu vor avea şansa participării cu prezenţă fizică începând de luni, cu ceremoniile de deschidere a anului şcolar. (...)

Ne exprimăm speranţa, ne uităm, unele sunt foarte puţin peste 6 la mie, ne exprimăm speranţa că vor reveni cât de curând sub 6 la mie, în aşa fel încât, de săptămâna viitoare să poată merge şi ei la şcoală cu prezenţă fizică", a mai declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Briefing de presă

Briefing de presă, la finalul ședinței de guvern din 10 septembrie, susținut de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu#SorinCimpeanu #GuvernulRomaniei #SedintadeGuvern

Publicată de Guvernul României pe Vineri, 10 septembrie 2021

Luni, 13 septembrie, începe al doilea an școlar marcat de pandemia de Covid19. Mai multe asociații de elevi au anunțat organizarea unui protest în fața Guvernului, pe 13 septembrie la ora 13.

ADVERTISING

Află mai multe despre deschiderea școlii:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇