”Sondajele spun că 2/3 dintre părinți au încredere în sistemul educațional și cred că nu se răspândește Covid-ul în școli mai mult decât se răspândește la nivel societal (…) Haideți să nu fim ipocriți și să arătăm doar înspre profesori, ci să ne gândim noi, ca societate, ce trebuie să facem și cât trebuie să facem, ca să putem să revenim la viața de zi cu zi, și nu numai la școală”, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.
Guvernul italian a decis în urmă cu două săptămâni că profesorii trebuie să își dovedească imunitatea împotriva Covid-19 înainte de a intra în sala de clasă și, de asemenea, că pentru călătoriile cu trenul, avionul, vaporul sau cu autocarele inter-city ești obligat să deții Certificatul Verde, relatează Reuters.
Introdus și în România, Certificatul Verde electronic dovedește că posesorul său a primit cel puțin o doză de vaccin, este testat negativ sau a ieșit recent din boală.
În ciuda controverselor și a protestelor de stradă, guvernul Italiei, condus de premierul Mario Draghi, a mai stabilit că de la 1 septembrie acest Certificat Verde va deveni obligatoriu pentru toți profesorii, toți studenții și, de asemenea, în toate mijloacele de transport pe distanțe lungi.
Mai mult, cadrele didactice din Italia nu vor putea lucra în absența acestui certificat, iar după 5 zile de absență nu vor mai fi plătite.
Italia calcă astfel pe urmele Franței, prima țară europeană care a decis să introducă obligativitatea în privința demonstrării imunității antiCovid pentru anumite categorii de persoane și în anumite circumstanțe.
Opozanții măsurilor promovate de președintele Emmanuel Macron au invocat încălcarea libertății personale sau discriminarea celor nevaccinați, însă Curtea Supremă din Franța a stabilit că nu se încalcă astfel Constituția.
În România, noul an școlar începe în mai puțin de o lună, cu doar 60% dintre profesori vaccinați și cu o rată mult mai mică de imunizare în rândurile elevilor care au peste 12 ani și sunt eligibili pentru vaccinarea anti-Covid.
Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean ne-a declarat că ”Nu este nicio încălcare a niciunui drept dacă statul obligă la vaccinare”, dar acest lucru nu se poate face decât prin lege.
Ar trebui să luăm și noi în calcul vaccinarea cadrelor didactice sau măcar introducerea Certificatului Verde obligatoriu pentru cei care vin în contact cu elevii?
Un răspuns oficial vom avea în următoarele săptămâni, ținând cont că ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat că vineri, la ora 10:00, la Palatul Victoria, va avea loc o întâlnire convocată de premierul Florin Cîţu, unde vor fi discuţii despre măsurile pentru deschiderea şcolilor cu prezenţă fizică, din 13 septembrie.
În așteptarea concluziilor, vă prezentăm un punct de vedere cu privire la acest subiect exprimat de Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți:
Iulian Cristache: Atâta timp cât acest vaccin nu este obligatoriu prin lege, nimeni nu are voie să oblige
”Aici este o problemă de nivel național, nu doar ’în curtea profesorului’. Pentru că dacă mergem după logica celor câțiva părinți care spun că ei nu își trimit copilul la școală din cauză că nu sunt cadrele didactice vaccinate, același lucru ar putea să îl facă și profesorii, adică să spună: ’Acel copil care are peste 12 ani este vaccinat? Dacă nu, nu intră în clasă’. Sau: ’Copilul acesta are 10 ani, nu trebuie să se vaccineze. Provine dintr-o familie vaccinată? Nu. Atunci nu intră la clasă’.
Deci este o abordare incorectă la nivelul acelor părinți, atâta vreme cât unii dintre ei poate nu sunt vaccinați. Sau dacă sunt vaccinați, atunci să se uite la nivel general.
De exemplu, se duc la muncă. Sunt plătiți pentru munca lor și sunt obligați să se ducă. Aceleași condiții le pun și acolo? Dacă stă lângă cineva care nu e vaccinat, nu se duce la muncă?
Sau: Își trimite copilul la terasă, la un club, la un bar. Aceleași condiții le pune copilului, să stea numai cu cei vaccinați? Hai, să fim serioși…
Este o falsă problemă. Și această cheie a responsabilității trebuie gândită la nivel național, nu doar prin prisma profesorilor. Haideți să nu fim ipocriți și să arătăm doar înspre profesori, ci să ne gândim, noi ca societate, ce trebuie să facem și cât trebuie să facem, ca să putem să revenim la viața de zi cu zi, și nu numai la școală.
Eu chiar nu pot să înțeleg aceste atitudini, atâta vreme cât noi, la nivelul societății, avem un procent de 20 și ceva la sută (de vaccinați - n.red.). Și atunci, pot să arăt doar înspre profesori?
Nu sunt de acord cu modul în care se arată doar înspre profesori, dar sunt de acord că noi trebuie să fim responsabili.
Sunt de acord și noi, ca federație, susținem această campanie de vaccinare, în parteneriat cu ministerul și cu Guvernul. Și am făcut tot ceea ce ține de noi, astfel încât să ducem informația la nivelul părinților și copiilor.
Încercăm, inclusiv acum în toamnă, să se facă din nou aceste discuții. Dar nu putem crea obligativitatea, atâta timp cât putem să încălcăm niște drepturi constituționale. Atâta timp cât acest vaccin nu este obligatoriu prin lege, nimeni nu are voie să oblige, să facă acest lucru.
Mă întrebați despre copiii mici, care nu se pot vaccina. Dar credeți că acei copii mici au fost ținuți în niște baloane, într-o bulă de săpun, și n-au ieșit de acasă, nu au interacționat în fața blocului cu ceilalți copii, care la rândul lor puteau să intre în contact cu alții?
Haideți să gândim pe fond, nu doar individual.
O soluție posibilă
Avem un ordin comun, care nu diferă cu mult de ceea ce se întâmplă în țările dezvoltate. Numai că noi, aici, avem niște opreliști.
Dacă avem o rată a incidenței de 5-6 la mie, deja este foarte greu, dar dacă avem o rată a incidenței controlabilă, până în 1-2-3 la mie, cum era și înainte (rate copiate din țarile dezvoltate, nu le-am inventat noi), atunci ar trebui să apelăm la testarea non-invazivă, dacă găsim niște teste care să confirme într-un procent major că nu există risc de infectare, adică nu transmit boala.
Când m-am dus la MEN și am pus acest punct de vedere pe masă, la discuții, mi-au sărit majoritatea părinților în cap. Mi-au spus că ei nu sunt de acord ca propriii copii să fie testați (non-invaziv, atenție! era vorba despre niște teste pe bază de salivă – scuipi într-o eprubetă și ți se face testul). Acum văd aceiași părinți care se duc la granița cu Grecia și stau drepți, nu mișcă în front, deși sunt ținuți câte 5-6 ore în picioare și sunt obligați să își facă testele, dar acolo nu comentează. Avem aceeași unitate de măsură?
Despre asta este vorba, despre modul în care vrem să înceapă școala la modul real.
Ce arată sondajele și care e diferența urban vs rural
Majoritatea părinților care ne răspund la sondaje sunt părinți care provin din mediul urban. Am făcut 4-5 sondaje în ultimul an și avem peste 300.000 de respondenți (am avut un singur sondaj cu 90.000 de respondenți), iar 80% dintre cei care ne răspund sunt din mediul urban, doar 20% din mediul rural.
Sondajele spun că 2/3 dintre părinți au încredere în sistemul educațional și cred că nu se răspândește Covid-ul în școli mai mult decât se răspândește la nivel societal.
Iar eu vă mai spun că părinții din mediul urban vor școală online. Aici sunt niște lupte la nivel personal.
Ei vor să țină copiii acasă, într-o zonă de confort, nu pentru că, vezi Doamne, în școală ar fi probleme, ci pentru că le e mai bine acasă. Pentru că au profesori buni în școlile respective și pot să le predea în mediul online aproape de ce se întâmplă în modul clasic. Pentru că sunt familii care au bani și își permit să facă meditații cu copiii. (…)
Părinții aceștia gândesc doar prin prisma propriului interes, nu prin prisma celor 50% din mediul rural, care nu au profesori capabili să predea online, care nu au profesori capabili să adapteze o lecție pe online și care nu au posibilități materiale ca să își susțină copiii în sistemul de învățământ privat, adică să meargă cu ei la meditații.
Și, atunci, stau și întreb: Ministerul Educației poate să dea o lege pentru cei cu bani și o lege pentru cei fără bani? Unde este echitatea?
Despre asta este vorba: Părinții nu gândesc la nivel general, se uită doar cât de aproape este cămașa de pielea lor: ’E bine pentru copilul meu? Da. Mă opun! Ce dacă vrea Cristache să începem școala, nu mă interesează. Pe mine mă interesează copilul meu.’
Nu e așa, pentru că pierderile vor fi imense. Acești părinți nu conștientizează că cel puțin acești copii din mediul rural, peste 2-3 ani, se vor da puternic cu capul de pereți, se vor duce în examene și vor avea niște lacune imense, lacune pe care nu au cum să le mai recupereze și care se vor răsfrânge asupra societății, însemnând nivel de angajabilitate, nivel de pregătire profesională și salarizarea acestor copii, care vor fi muncitori necalificați.
Și în loc să ia 3-4-5.000 de lei salariu și să cotizeze la PIB cu taxele necesare, or să stea să lucreze la negru sau să se ducă în Spania la căpșuni.
Aici e diferența de gândire între mine și ceilalți părinți, care gândesc prin prisma propriului copil”.