Imaginea clasică a planetelor Uranus și Neptun, considerate mult timp „giganți de gheață”, ar putea avea nevoie de o revizuire serioasă. Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Zurich sugerează că interiorul celor două planete îndepărtate ar putea fi mult mai bogat în rocă decât indicau modelele acceptate până acum.
Descoperirea ridică întrebări importante despre modul în care înțelegem structura planetelor din Sistemul Solar și despre cât de precise sunt etichetele folosite de astronomi de zeci de ani.
O clasificare prea simplă?
În mod tradițional, planetele sunt împărțite în trei mari categorii: lumi stâncoase (precum Pământul), giganți gazoși (Jupiter și Saturn) și giganți de gheață, categorie în care au fost incluse Uranus și Neptun. Această clasificare se baza pe ipoteza că interiorul lor este dominat de apă înghețată și alte substanțe volatile.
Studiul publicat în revista Astronomy & Astrophysics contestă însă această viziune. Potrivit cercetătorilor, modelele actuale nu exclud posibilitatea ca ambele planete să conțină cantități semnificative de material stâncos, ceea ce ar face ca eticheta de „gigant de gheață” să fie incompletă sau chiar înșelătoare, scrie Sci Tech Daily.
Ca exemplu, oamenii de știință indică planeta pitică Pluto, despre care se știe acum că este în mare parte stâncoasă, demonstrând că obiectele din regiunile exterioare ale Sistemului Solar nu respectă întotdeauna așteptările inițiale.
Pentru a testa ipoteze alternative privind compoziția internă a lui Uranus și Neptun, echipa a dezvoltat o metodă inovatoare de modelare. Aceasta combină legi fundamentale ale fizicii cu date empirice obținute din măsurători gravitaționale.
În loc să pornească de la presupuneri fixe despre materialele din interiorul planetelor, modelele generează mii de profile de densitate posibile, alese aleatoriu, dar constrânse de datele reale observate. Scenariile care se potrivesc cel mai bine cu aceste observații sunt apoi analizate în detaliu.
Autorul principal al studiului, Luca Morf, explică faptul că această metodă reduce riscul de prejudecăți și oferă o imagine mai realistă asupra diversității posibile a structurilor interne.
Modelele rezultate oferă și explicații suplimentare pentru câmpurile magnetice neobișnuite ale lui Uranus și Neptun, care diferă semnificativ de cel al Pământului. Conform cercetării, ambele planete ar putea conține straturi de „apă ionică” aflate la adâncimi diferite, capabile să genereze câmpuri magnetice complexe și instabile.
Totuși, multe necunoscute persistă, în special din cauza cunoștințelor limitate despre comportamentul materialelor supuse unor presiuni și temperaturi extreme.
Cercetătorii subliniază că doar misiuni spațiale dedicate către Uranus și Neptun ar putea oferi răspunsuri definitive.