FCSB a anunțat că și-a găsit un jucător care respectă regula U21 pentru sezonul următor.
Este vorba despre fundașul stânga Ricardo Pădurariu, care în sezonul actual a jucat la Corvinul, în liga a doua.
„Ricardo Pădurariu ar putea să fie important pentru noi. E născut 2007, avem mari speranțe la el. Dacă ar fi ce credem noi, putem să ne dublăm acolo cu încă un jucător sub vârstă, un jucător care să joace și dreapta și stânga.
Deci nu știu dacă jucăm cu portar sub regulă. Un portar foarte tânăr, la un meci cu asemenea încărcătură…Rafa Munteanu, de la Farul, a făcut un sezon excelent, dar acum a fost marcat de miza meciului. Astea nu sunt meciuri pentru copii de 19 ani”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.
Pădurariu a bifat 31 de apariții pentru Corvinul în actualul sezon de Liga 2 și a avut un rol important în promovarea echipei în Superliga.
Din stagiunea următoare, fundașul stânga va evolua pentru roș-albaștri, unde este văzut drept una dintre principalele variante pentru respectarea regulii U21.
FCSB mai ia în calcul varianta ca Matei Popa să fie titular, dar Mihai Stoica se teme că acesta ar putea claca în meciurile cu miză.
