Cu o lună înainte de începerea Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo, oraşul are un alt motiv de sărbătoare: panda uriaş Shin Shin de la Grădina Zoologică Ueno a născut gemeni.
Sunt primii pui din această specie veniţi pe lume în capitala niponă în ultimii patru ani, informează Reuters.
Cei doi pui de panda s-au născut la un interval de o oră şi jumătate unul de celălalt, la ora locală 01:03, respectiv 02:32, potrivit paginii de Internet a grădinii zoologice din Tokyo.
Sexul puilor nu a fost stabilit deocamdată şi nici nu au primit nume.
''Întreg personalul colaborează pentru monitorizarea şi protejarea mamei de panda uriaş şi puii", a transmis grădina zoologică într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet.
Unul dintre pui cântăreşte 124 de grame, conform comunicatului. Greutatea celuilalt pui nu a fost anunţată.
Cei doi pui de panda uriaş au în prezent lungimea aproximativă a unei mâini umane adulte.
Shin Shin s-a născut la 3 iulie 2005, la Centrul de Conservare şi Cercetare pentru Panda Uriaş din Wolong, China, şi a fost adusă la grădina zoologică Ueno din Tokyo în urmă cu un deceniu, împreună cu partenerul ei de sex masculin, Ri Ri. Perechea a mai adus pe lume un pui de sex feminin, Xiang Xiang, în iunie 2017.
Nu se cunoaşte deocamdată când vor fi prezentaţi publicului puii nou-născuţi.