NASA nu va trimite astronauţi pe Lună cel puţin până în 2025

NASA nu va trimite astronauţi pe Lună cel puţin până în 2025

Agenţia spaţială americană NASA amână cel puţin până în 2025 planurile sale de a trimite din nou astronauţi pe Lună.

„Revenirea pe Lună cât mai repede şi cât mai în siguranţă posibil este o prioritate a agenţiei”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson, într-o conferinţă de presă, relatează dpa.

El a subliniat că trimiterea primei misiuni cu echipaj uman pe Lună în cadrul programului Artemis al NASA "nu va avea loc probabil mai devreme de 2025".

Programul Artemis prevedea iniţial ca astronauţii americani să ajungă din nou pe Lună, pentru prima dată în aproape 50 de ani, până în 2024. Administraţia Trump, în timpul căreia a fost lansat programul Artemis, a anunţat acest lucru în 2019.

ADVERTISING

Pentru că misiunea şi-a depăşit deja semnificativ bugetul în termeni de bani şi timp, observatorii şi-au exprimat demult îndoiala că acest program va putea fi respectat.

Disputele juridice sunt un alt factor din spatele întârzierii. După ce companiei spaţiale SpaceX condusă de Elon Musk i-a fost atribuit de NASA proiectul de a dezvolta un sistem de aselenizare cu echipaj uman în aprilie, compania concurentă Blue Origin a miliardarului Jeff Bezos a intentat un proces care a durat luni de zile.

Vineri, un tribunal federal a respins plângerea prin care Blue Origin contesta în instanţă decizia luată de NASA de a alege compania SpaceX pentru a dezvolta un viitor modul de alunizare, denumit Starship, care ar trebui să le permită americanilor, graţie programului Artemis, să revină pe Lună.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇