Creierul consumă aproximativ o cincime din energia corpului, dar foarte puțin din această energie este folosită strict pentru ceea ce facem în clipa respectivă. Chiar și când citim, stăm pe scaun sau privim ceva, consumul energetic al creierului se schimbă foarte puțin. Cea mai mare parte a activității cerebrale este generată intern: neuroni care se activează și comunică între ei chiar și atunci când nu facem nimic anume, visăm, ne uităm la televizor sau stăm cu ochii închiși.
Pornind de aici, o nouă teorie publicată în Psychological Review susține că imaginația nu creează pur și simplu imagini mentale de la zero, ci le „sculptează” din această activitate cerebrală de fundal, inclusiv prin reducerea sau inhibarea unor semnale neuronale, scrie The Conversation.
Creierul nu este niciodată „în pauză”
Intuitiv, am putea crede că mintea lucrează mai ales atunci când facem ceva concret: citim, vorbim, privim un obiect sau rezolvăm o problemă. Dar autorii analizei explică faptul că, în realitate, creierul are o activitate internă intensă chiar și în absența unui stimul exterior puternic.
Chiar și în zonele dedicate vederii, imaginile care intră prin ochi nu controlează complet activitatea neuronilor. Ele modelează o activitate care există deja. Cu alte cuvinte, creierul nu așteaptă pasiv lumea din afară, ci funcționează permanent, producând tipare interne de activitate.
Noua ipoteză spune că imaginația lucrează tocmai cu acest material deja existent.
Explicația clasică: imaginația ca vedere „în sens invers”
În neuroștiință, explicația standard a fost mult timp că imaginația vizuală funcționează ca percepția, dar în sens invers.
Când vedem ceva, lumina intră prin ochi și produce semnale nervoase. Acestea trec printr-o succesiune de regiuni vizuale ale creierului. Zonele timpurii detectează elemente simple, precum linii și margini. Apoi, alte regiuni le combină în forme, obiecte, fețe și scene întregi.
Acest flux de la informație brută la imagine recognoscibilă este numit activitate „feedforward”.
În cazul imaginației, explicația clasică spune că procesul merge invers: pornim de la o idee abstractă, o amintire sau un nume, apoi creierul trimite semnale înapoi spre zonele vizuale timpurii, unde imaginea este reconstruită.
Dacă ne imaginăm fața unui prieten, creierul ar porni de la conceptul acelui prieten și ar coborî, treptat, spre detalii vizuale: conturul feței, culoarea ochilor, expresia.
Aceste semnale descendente sunt numite activitate „feedback”.
Noua teorie: imaginația nu aprinde imaginea, ci elimină zgomotul
Autorii citați de The Conversation propun o explicație diferită. Ei susțin că activitatea de feedback nu face neuronii vizuali să se activeze la fel ca atunci când vedem cu adevărat ceva. Mai degrabă, ea modulează activitatea deja prezentă: crește sau scade anumite semnale, modelând ceea ce neuronii fac deja.
Chiar și cu ochii închiși, zonele vizuale timpurii produc tipare de activitate care seamănă, într-o anumită măsură, cu cele folosite pentru procesarea vederii reale. În această activitate internă se află fragmente de imagini, amintiri, forme și fețe.
Imaginația nu ar trebui, deci, să construiască o față de la zero. Materialul este deja acolo, în „zgomotul” de fundal al creierului. Când ne imaginăm fața unui prieten, creierul ar suprima acele tipare neuronale care merg în alte direcții și ar permite imaginii relevante să se desprindă din fundal.
Cu alte cuvinte, imaginația poate funcționa mai mult prin selecție și inhibare decât prin generare.
De ce imaginile mentale sunt mai slabe decât ceea ce vedem
Această teorie ajută la explicarea unei experiențe comune: de cele mai multe ori, imaginile mentale sunt mai slabe, mai instabile și mai puțin clare decât imaginile reale.
Când vedem ceva, percepția vine cu o forță și o regularitate generate de lumea exterioară: lumina, contururile, mișcarea, contrastul. Când ne imaginăm ceva, creierul nu primește aceeași intrare senzorială. El lucrează cu tiparele sale interne, pe care le modelează, dar nu le poate stabiliza la fel de puternic.
De aceea, putem „vedea” aproape o față sau un loc în minte, dar imaginea rămâne adesea fragilă, parțială, greu de ținut fixă.
Dovezi din experimente: uneori contează ce este redus, nu ce este activat
Autorii spun că, în experimente anterioare, atunci când oamenii își imaginau ceva, urmele lăsate în comportament semănau mai degrabă cu efectele suprimării activității neuronale decât cu cele ale activării. Alte cercetări au raportat același tipar.
Aceasta este partea care răstoarnă explicația intuitivă: când ne imaginăm ceva, nu ar trebui să ne uităm doar după neuronii care „se aprind”, ci și după neuronii care sunt ținuți în frâu. Imaginea mentală ar putea apărea tocmai pentru că anumite activități concurente sunt reduse.
Un studiu anterior din Psychological Science a susținut o idee apropiată: percepția și imaginația nu sunt doar versiuni mai puternice sau mai slabe ale aceluiași mecanism, ci pot fi susținute de mecanisme diferite. Percepția implică mai mult creșteri de activitate excitatorie, în timp ce imaginația pare să depindă de modularea sau slăbirea conținutului neimaginat.
Aphantasia și hyperphantasia: de ce unii oameni nu pot vizualiza, iar alții văd mental foarte clar
Noua teorie este legată și de diferențele mari dintre oameni. Aproximativ una din 100 de persoane are ceea ce specialiștii numesc aphantasia - incapacitatea de a „vedea” imagini în minte. La polul opus, aproximativ una din 30 are hyperphantasia - o capacitate de vizualizare mentală extrem de intensă, cu imagini aproape la fel de vii ca cele percepute cu ochii.
Cercetările citate arată că oamenii cu imagini mentale mai slabe au zone vizuale timpurii mai excitabile, în care neuronii se activează mai ușor pe cont propriu. La prima vedere, asta pare contraintuitiv: am putea crede că o activitate mai intensă ajută imaginația. Dar noua teorie sugerează altceva.
Dacă activitatea spontană este prea excitabilă și prea instabilă, creierului îi este mai greu să o țină în forma dorită. Imaginea mentală nu se poate fixa bine, pentru că fundalul neuronal este prea greu de modelat.
O intervenție mică poate schimba mult
Articolul dă și un exemplu din cercetările pe animale: la șoareci, activarea artificială a doar 14 neuroni într-o regiune senzorială a fost suficientă pentru ca animalul să observe semnalul și să reacționeze. Ideea nu este că imaginația umană funcționează identic, ci că intervenții foarte mici în activitatea neuronală pot influența comportamentul.
Aceasta susține ipoteza că imaginația nu are nevoie să reconstruiască masiv o scenă în creier. Uneori, ar putea fi suficientă o ajustare foarte precisă a activității deja existente.
De ce nu confundăm, de obicei, imaginația cu realitatea
Teoria mai explică un lucru important: de ce, în mod obișnuit, știm diferența dintre ceea ce vedem și ceea ce ne imaginăm.
Percepția reală este alimentată constant de semnale senzoriale externe. Imaginația, în schimb, lucrează cu tipare interne mai slabe și mai puțin stabile. Această diferență de forță și regularitate face ca imaginile mentale să fie recunoscute ca fiind „ale noastre”, nu ca realitate externă.
În cazuri speciale, când imaginile mentale sunt foarte vii sau când mecanismele de diferențiere sunt afectate, granița poate deveni mai fragilă. Dar în funcționarea obișnuită a creierului, diferența dintre vedere și imaginație rămâne destul de clară.
Concluzie: imaginația nu este un ecran pe care creierul proiectează imagini
Noua teorie schimbă felul simplist în care ne gândim la imaginație. Creierul nu pare să funcționeze ca un proiector care aprinde de la zero o imagine pe un ecran interior. Mai degrabă, el are deja o activitate bogată, continuă, iar imaginația modelează această activitate.
Când ne imaginăm o față, un loc sau o scenă, creierul nu pornește de la nimic. El selectează, stabilizează și reduce zgomotul din propriile tipare interne, până când ceva recognoscibil se conturează.
De aceea, imaginația este mai slabă decât vederea, dar totuși suficient de vie pentru a ne ajuta să ne amintim, să anticipăm, să creăm și să visăm cu ochii deschiși.
5.000 de muncitori și peste 1.000 de utilaje lucrează zi și noapte pe A7. Miza: banii europeni pentru Autostrada Moldovei
Superliga: FCSB pierde în deplasare cu Csikszereda
Liderii europeni se reunesc la Erevan pentru două summituri majore. Nicușor Dan a ajuns în Armenia
FMI critică guvernele UE: repetă greșelile trecutului și riscă cheltuieli uriașe
