Google elimină o aplicație folosită de fanii lui Trump din magazinul online

Google elimină o aplicație folosită de fanii lui Trump din magazinul online
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Google a anunţat vineri că a eliminat de pe platforma sa de descărcare a aplicaţiilor reţeaua socială Parler, populară printre cei mai înverşunaţi susţinători ai preşedintelui republican Donald Trump, din cauza prezenţei mesajelor care incită la violenţă, informează sâmbătă AFP.

Grupul solicită ca toate aplicaţiile disponibile în Google Play Store să implementeze o politică de „moderare robustă pentru conţinut extrem” dacă găzduiesc şi difuzează mesaje ale utilizatorilor.

ADVERTISING

"Ştim că mesaje care incită la violenţă în curs în Statele Unite continuă să fie difuzate pe Parler", a adăugat Google.

"Având în vedere această ameninţare continuă şi imediată pentru siguranţa publică, suspendăm disponibilitatea aplicaţiei în magazinul online Google până când (Parler) rezolvă aceste probleme", conchide compania americană.

Mesajele de sprijin pentru insurgenţii care au pătruns miercuri în clădirea Capitoliului au proliferat după aceste eveniment pe această aplicaţie care a câştigat numeroşi adepţi în ultimele luni.

ADVERTISING

Confruntate cu evenimentele recente, mai multe reţele sociale au luat decizia de a suspenda conturile lui Donald Trump: permanent pe Twitter şi pentru o perioadă nedeterminată de timp pe Facebook, Snapchat sau Twitch.

Decizia Google face acum ca accesul la această platformă să fie mai complicat pentru proprietarii de dispozitive care rulează sistemul de operare Android.

Conform informaţiilor apărute în mass-media americane, Apple a dat vineri aplicaţiei Parler 24 de ore pentru a pune în aplicare o politică de moderare înainte de a o suspenda din propriul magazin online, App Store.

Reţeaua socială Parler nu mai este ca la începuturile sale apanajul unor grupări extremiste şi atrage acum voci conservatoare mai tradiţionale, inclusiv congresmeni republicani.

La fel ca alte platforme alternative, Parler reglementează mai puţin decât principalele reţele sociale dezinformarea şi discursul de incitare la ură.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇