Administrațiile locale și instituțiile publice din România, care s-au remarcat în procesul de digitalizare, pe parcursul anului trecut, vor fi premiate în cadrul evenimentului național Gala Regista 2022, organizat în premieră de Regista Digital SA, compania dedicată digitalizării administrației publice din România.
Reprezentanții instituțiilor publice, administrației locale și a companiilor de tehnologie sunt invitați să participe la evenimentul din 20 ianuarie 2022, începând cu ora 16:00, transmis online de la sediul Regista din București pe pagina evenimentului https://spotmedia.ro/gala-regista.
Până în prezent, peste 800 de instituţii publice şi companii din toate judeţele României şi-au îmbunătăţit procesele de lucru și au redus birocraţia prin intermediul Regista, lider de piaţă pe segmentul aplicaţiilor de registratură şi managementul documentelor în administraţia publică locală.
Regista are peste 15.000 de utilizatori la nivel naţional care au înregistrat de-a lungul timpului peste 16 milioane de documente în aplicație și numără peste 500 de instituții care folosesc portalul e-Guvernare.
Recunoscând rezultatele și aportul instituțiilor la accelerarea digitalizării și a interacțiunii cu cetățenii, Regista organizează în data de 20 ianuarie 2022 o gală de premiere a celor mai digitalizate și performante primării și instituții publice din România.
Reprezentanți ai primăriilor și instituțiilor din întreaga țară, dar și publicul general sunt invitați să participe la evenimentul care va celebra demersurile și ambiția pentru dezvoltare și digitalizare în cadrul administrației locale.
Pe parcursul celor două ore de eveniment online, participanții sunt invitați să ia parte la o dezbatere pe tema digitalizării în România și a schimbărilor și oportunităților care se anunță pentru 2022 cu personalități relevante din administrația publică, cât și reprezentanți ai unor companii de tehnologie de top.
Apoi, în cadrul galei de premiere, se vor acorda premiile pentru 6 categorii, printre care: ”Cea mai digitalizată primărie de oraș”, ”Cea mai digitalizată primărie de comună”, ”Cea mai digitalizată instituție”, “Primăria cu cea mai bună interacțiune digitală cu cetățenii”, “Cea mai bună prezență în mediile sociale”, dar și un premiu surpriză.
Nominalizările au fost selectate automat pe baza informațiilor disponibile în aplicația Regista privind utilizarea reală a funcționalităților pentru digitalizare corespunzătoare fiecărei categorii în parte, iar câștigătorii vor fi desemnați pentru întreaga activitate din anul 2021.
Gala Regista 2022 se va încheia cu o tombolă pentru participanți, cu premii totale în valoare de 1.000 de euro, și cu un moment artistic live susținut de artistul Damian Drăghici.
„Cu ajutorul Regista, susținem activ digitalizarea, reducerea birocraţiei şi facilitarea comunicării dintre cetăţean şi instituţiile publice în toate județele din România. Prin evenimentul Gala Regista 2022 ne dorim să oferim primăriilor și instituțiilor, prin reprezentanții primarilor și a echipelor, un cadru de celebrare a eforturilor lor, pentru faptul că sunt promotorii digitalizării într-o Românie care încă se mișcă greu la acest capitol. Îi invităm pe toți cei interesați de domeniul digitalizării să participe la eveniment și să obțină informații la cald în cadrul Galei Regista, eveniment ce își propune să devină un barometru al digitalizării sectorului public din România”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO Regista Digital.
Gala Regista 2022 este organizată în parteneriat cu publicația online spotmedia.ro, partenerii principali ai evenimentului sunt Zitec, Microsoft, Banca Transilvania și Namirial, iar partenerii media sunt Total PR, Wall-street, 9AM, Start-up.ro, Ghidul Primăriilor, Europa FM și Agerpres.
Accesul la eveniment este deschis pentru toți reprezentanții primăriilor, instituțiilor, dar și pentru toți cei interesați de digitalizarea administrației publice.
Pentru a primi la timp toate detaliile evenimentului, inclusiv informații despre participarea la tombolă, se recomandă înregistrarea pe pagina evenimentului disponibilă la https://spotmedia.ro/gala-regista.
Aplicația Regista este dezvoltată de Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală.
Zitec este una dintre puţinele companii româneşti recunoscută oficial ca Partener Gold Microsoft și este certificată conform standardelor ISO27001:2013 pentru Sistemul de management al securității informațiilor și ISO 9001:2015 pentru Sistemul de management al calității.
Regista automatizează și eficientizează activităţile din instituţiile administrației locale, județene și centrale, dar și din companii private. Aplicația facilitează atât o comunicare optimă între departamentele instituţiilor, cât şi între funcţionari şi cetăţeni, pentru o rezolvare rapidă şi mult mai organizată a solicitărilor primite.
Aplicaţia Regista poate fi accesată de oriunde de către funcţionarii publici sau angajaţii companiilor, fiind disponibilă direct din browser, fără instalare şi cu toate informaţiile stocate în siguranţă în cloud Microsoft Azure în Uniunea Europeană.