Ziua 1372 Planul de pace al SUA, inspirat dintr-un document rus. Kremlinul consideră ”inutile” eforturile europenilor. Atac puternic la Zaporojie (Foto & Video)

<span style="color:#990000;">Ziua 1372</span> Planul de pace al SUA, inspirat dintr-un document rus. Kremlinul consideră ”inutile” eforturile europenilor. Atac puternic la Zaporojie (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 1372 de război este marcată de noi informații despre negocierile de pace. Donald Trump a retras termenul limită stabilit pentru joi, până la care Ucraina trebuia să accepte planul de pace susținut de SUA. El a subliniat că Rusia „face concesii”, iar Kievul este „mulţumit” de modul în care decurg negocierile.

Trump ar fi dispus să se întâlnească atât cu Vladimir Putin, cât şi cu Volodimir Zelenski, odată ce aceştia vor fi aproape de a ajunge la un acord.

Până la întâlnirea lui Trump cu Zelenski și Putin, liderul de la Casa Albă îl trimite la Moscova pe Steve Witkoff. Kremlinul a confirmat că emisarul special american va merge săptămâna viitoare la Moscova, cu scopul de a discuta cu Vladimir Putin planul de pace.

Kremlinul a catalogat drept ”pozitive” anumite puncte ale planului american, însă consideră ”inutile” eforturile europenilor de a juca un rol în soluţie.

Și dacă Trump pare optimist, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat la prudență, afirmând că planul necesită încă negocieri substanțiale.

Reuters dezvăluie că planul de pace în 28 de puncte susținut de SUA pentru a pune capăt războiului în Ucraina, făcut public săptămâna trecută, s-a inspirat dintr-un document redactat de autori ruși. În plus, Bloomberg scrie că emisarul Witkoff a purtat în octombrie o conversație telefonică cu un înalt oficial rus, în care l-a sfătuit pe Vladimir Putin cum să abordeze ideea de pace într-o discuție cu Donald Trump.

Între timp, pe front, după unul dintre cele mai grave atacuri asupra Kievului din ultimele luni, ziua de azi pare mai liniștită.

Au fost atacuri cu drone asupra orașului Zaporojie, fiind lovite trei cartiere ale orașului. 19 persoane au fost rănite, dintre care opt au fost spitalizate.

De cealaltă parte, ucrainenii au lovit cu drone orașul rusesc Ceboksari din Republica Ciuvașia. Canalele rusești Telegram au raportat că a fost lovită uzina VNIIR-Progress, care proiectează sisteme de război electronic, inclusiv antena Kometa utilizată pentru a interfera cu semnalele satelitare, radio și radar.

Negocieri de pace

  • Fără termen limită - Președintele american Donald Trump a retras termenul limită stabilit pentru joi, până la care Ucraina să accepte planul de pace susținut de SUA, spunând că ”termenul limită pentru mine este când se termină”.
  • Rusia „face concesii” - Rusia „face concesii” în negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina, iar Kievul este „mulţumit” de modul în care decurg negocierile, a declarat preşedintele american Donald Trump. El a mai spus că „facem progrese” în ceea ce priveşte acordul şi că ar fi dispus să se întâlnească atât cu Vladimir Putin, cât şi cu Volodimir Zelenski, odată ce aceştia vor fi aproape de a ajunge la un acord. Potrivit lui Trump, planul iniţial de pace în 28 de puncte al Casei Albe, care a stârnit atâta îngrijorare la Kiev, „era doar o schiţă”. Întrebat dacă Ucrainei i s-a cerut să cedeze prea mult teritoriu, Trump a sugerat că „în următoarele câteva luni Rusia ar putea oricum să obţină acele teritorii”.
  • Witkoff la Moscova - Kremlinul a confirmat o vizită la Moscova, săptămâna viitoare, a emisarului special american Steve Witkoff, cu scopul de a discuta cu Vladimir Putin planul de pace. ”S-a ajuns la un acord preliminar cu privire la vizita de săptămâna viitoare”, a anunţat consilierul diplomatic al lui Vladimir Putin, Iuri Uşakov. El a precizat că ”alţi reprezentanţi ai administraţiei” americane cu legături cu dosarul ucrainean îl vor însoţi pe Steve Witkoff în această vizită.
  • Cum să-l manipulezi pe Trump - Emisarul prezidențial american Steve Witkoff, implicat în negocierile acordului de pace din Gaza, a purtat în octombrie o conversație telefonică cu un înalt oficial rus în care a sugerat elaborarea unui plan similar pentru Ucraina și l-a sfătuit pe Vladimir Putin cum să abordeze subiectul într-o discuție cu Donald Trump. Dezvăluirile au fost publicate de Bloomberg, care afirmă că a obținut o înregistrare a apelului. Detalii AICI
  • Kremlinul spune că eforturile europenilor sunt inutile - Kremlinul a catalogat drept ”pozitive” anumite puncte ale planului american, însă consideră ”inutile” eforturile europenilor de a juca un rol în soluţie. ”În ceea ce-l priveşte pe Witkoff, s-a ajuns la un acord preliminar cu privire la vizita sa, săptămâna viitoare”, a declarat Iuri Uşakov, consilierul diplomatic al lui Vladimir Putin. El a precizat că un anumit ”număr de alţi reprezentanţi ai administraţiei” americane cu legături cu dosarul ucrainean îl vor însoţi pe Steve Witkoff. ”Dacă Witkoff vine, el va fi primit cu siguranţă de către preşedintele Federaţiei ruse”, a precizat Iuri Uşakov.

Rutte îndeamnă la prudență - Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat la prudență cu privire la așteptările legate de propunerea SUA care vizează încheierea războiului din Ucraina, afirmând că planul necesită încă negocieri substanțiale. Rutte a afirmat că planul, revizuit în comun de Statele Unite și Ucraina, oferă elemente promițătoare, dar și probleme nerezolvate care vor necesita runde diplomatice suplimentare.

  • Trump s-a inspirat de la ruși? - Planul de pace în 28 de puncte susținut de SUA pentru a pune capăt războiului în Ucraina, făcut public săptămâna trecută, s-a inspirat dintr-un document redactat de autori ruși, relatează miercuri Reuters, citând trei surse familiarizate cu acest dosar. Rușii au împărtășit documentul - care expunea condițiile Moscovei pentru încheierea războiului - cu înalți responsabili americani la mijlocul lunii octombrie, în contextul întâlnirii dintre președintele SUA, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Washington, au declarat sursele respective. Documentul, denumit în limbajul neoficial diplomatic drept 'non-paper', conținea formulări pe care guvernul rus le propusese anterior la masa negocierilor, inclusiv concesii pe care Ucraina le respinsese, cum ar fi cedarea unei părți semnificative din teritoriul său din Est (integral regiunile Lugansk și Donețk).
  • Propunerea lui Erdogan - Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan propune să ”faciliteze un contact direct”, la Istanbul, între Rusia şi Ucraina, în vederea ajungerii la o pace ”dreaptă şi durabilă”. Şeful statului turc, care a participat marţi la o videoconferinţă a Coaliţiei de Voinţă, din care fac parte 35 de ţări care susţin Ucraina, a subliniat că se află în contact cu ambele părţi, ucraineană şi rusă. ”Preşedintele nostru a declarat că Turcia îşi continuă eforturile diplomatice pentru a facilita un contact direct între părţi, pentru a ajunge mai rapid la o pace dreaptă şi durabilă. Negocieri directe între părţi ar putea să aibă loc la Istanbul. Turcia se află în contact cu părţile ucraineană şi rusă în acest scop”, a anunţat într-un comunicat, postat pe X, direcţia de comunicare a preşedinţiei turce.

Atacurile Rusiei

  • Atacuri puternice în Zaporojie - Forțele ruse au lansat atacuri cu drone asupra orașului Zaporojie, lovind trei cartiere ale orașului. Ivan Fedorov, șeful Administrației Militare Regionale, a declarat că forțele ucrainene au doborât unele dintre drone, dar atacurile au provocat pagube semnificative. 31 de blocuri și 20 de case au fost avariate. Un cămin universitar a fost, de asemenea, lovit în timp ce oamenii se aflau înăuntru. 19 persoane au fost rănite, dintre care opt au fost spitalizate. Numărul victimelor ar putea crește pe măsură ce tot mai mulți locuitori solicită asistență medicală. Atacurile au lăsat 358 de gospodării fără electricitate și 201 fără gaze.

Atacurile Ucrainei

  • Uzină lovită de drone - Mai multe drone au lovit orașul rusesc Ceboksari din Republica Ciuvașia. Canalele rusești Telegram au raportat că a fost lovită uzina VNIIR-Progress, situată la aproximativ 970 km de cele mai apropiate părți ale graniței cu Ucraina. VNIIR-Progress este o fabrică de stat implicată în proiectarea sistemelor de război electronic, inclusiv antena Kometa utilizată pentru a interfera cu semnalele satelitare, radio și radar. Întreprinderea e în prezent supusă unor sancțiuni impuse atât de SUA, cât și de UE. Potrivit canalului Telegram SHOT, prima explozie a fost auzită în jurul orei 2:40, ora locală. Imaginile care circulă online arată foc și fum gros ridicându-se dintr-unul dintre districte în urma atacului cu drone. Două persoane, inclusiv un adolescent, au fost rănite în atac, iar două clădiri rezidențiale au fost avariate.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇