Liderul rus Vladimir Putin susţine că Occidentul a pierdut contactul cu realitatea în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi a avertizat că, dacă liderii săi au uitat cum să facă compromisuri, atunci lumea va trebui să vadă unde duce o astfel de aroganţă.
Vladimir Putin a ţinut joi un discurs în deschiderea reuniunii Clubului de discuţii Valdai, în staţiunea rusă Soci de la Marea Neagră, relatează Reuters.
Liderul de la Kremlin a acuzat Occidentul că a pus la cale conflictul din Ucraina, pe care l-a prezentat ca parte a unei lupte mult mai ample între Rusia şi un Occident arogant, care a pierdut simţul realităţii.
"Interlocutorii noştri din Occident par să fi uitat complet că există concepte, precum reţinerea rezonabilă, compromisurile, dorinţa de a ceda la ceva pentru a obţine un rezultat acceptabil pentru toată lumea", a spus Putin. "Ei sunt literalmente obsedaţi de un singur lucru - să îşi impună interesele cu orice preţ. Dacă asta este alegerea lor, să vedem ce va ieşi din asta", a declarat Putin.
Occidentul, a repetat el, a provocat războiul din Ucraina, deoarece Statele Unite au ambiţii "hegemonice" şi se consideră singurul arbitru al adevărului de pe planetă. "Nu noi am declanşat aşa-zisul război din Ucraina. Dimpotrivă - încercăm să îl terminăm", a afirmat liderul de la Kremlin.
Însă chiar în timp ce acesta vorbea rubla s-a devalorizat şi mai mult faţă de dolar, trecând un prag psihologic: un dolar american era cotat la peste 100 de ruble.
Citate din discurs lui Putin
Agenţia Reuters a spicuit câteva citate-cheie din discursul rostit de Vladimir Putin la Soci.
Despre confruntarea cu Occidentul:
"Toată lumea îşi dă seama că într-un sistem internaţional în care domneşte arbitrariul... oricine poate fi atacat doar pentru simplul motiv că aceasta sau acea ţară nu a fost pe placul hegemonului, care şi-a pierdut simţul proporţiilor şi, aş adăuga, simţul realităţii. Din păcate, trebuie să recunoaştem că omologii noştri din Occident şi-au pierdut simţul realităţii".
"Aderarea la abordările de bloc, dorinţa de a conduce lumea într-o situaţie de confruntare constantă între "noi" şi "ei" este o moştenire vicioasă a secolului XX. Este un produs al culturii politice occidentale. Occidentul are întotdeauna nevoie de un inamic".
Despre "aroganţa" occidentală:
"Influenţa occidentală asupra lumii este o uriaşă schemă Ponzi".
"Tot timpul auzim 'Trebuie', 'Trebuie', 'Vă avertizăm serios'. Cine sunteţi voi, totuşi? Ce drept aveţi să avertizaţi pe cineva? Poate că este timpul să scăpaţi de aroganţa voastră, să încetaţi să vă mai comportaţi astfel faţă de lume".
"Este timpul să renunţăm la această gândire, din epoca dominaţiei coloniale ... Acea epocă a trecut demult şi nu se va mai întoarce niciodată".
Despre războiul din Ucraina:
"Există o presiune militară şi politică în permanentă creştere (din partea Occidentului). Noi trebuie să răspundem. Am spus de multe ori că nu noi am fost cei care au început războiul din Ucraina. Dimpotrivă, noi încercăm să îi punem capăt".
Despre abordarea Rusiei:
"Întotdeauna am încercat şi încercăm să oferim soluţii care să ţină cont de interesele tuturor, dar interlocutorii noştri din Occident par să fi uitat complet că există concepte precum autocontrolul rezonabil, compromisurile, disponibilitatea de a ceda ceva pentru a obţine ceea ce este acceptabil pentru toată lumea".
Despre doctrina nucleară:
"Ar trebui să ne schimbăm? De ce? ... Nu există astăzi nicio situaţie în care existenţa statului rus să fie ameninţată".
Cu privire la faptul că preşedintele parlamentului canadian a onorat un nazist:
"În esenţă, el a pus laolaltă colaboratorii nazişti, trupele SS şi militarii ucraineni de astăzi care luptă împotriva Rusiei. I-a pus în aceeaşi oală. Acest lucru nu face decât să confirme teza noastră că unul dintre obiectivele noastre în Ucraina este denazificarea".
Despre cheltuielile militare:
"Acesta este un buget complet sănătos şi o economie sănătoasă, aşa că nu este adevărat când spunem că cheltuim prea mult pe arme".
"Toate planurile de dezvoltare anunţate anterior, realizarea obiectivelor strategice şi toate obligaţiile sociale asumate de stat pentru populaţie sunt puse în aplicare pe deplin".
Despre buget:
"Ne descurcăm (cu finanţarea războiului) şi am motive să cred că ne vom descurca şi în viitor ... În cele din urmă, la sfârşitul anului, vom avea un deficit (bugetar) undeva în jurul valorii de 1% din PIB. Iar pentru anii următori - 2024-2025 - ne aşteptăm ca deficitul să fie undeva în jur de 1% din PIB".
"Avem o situaţie stabilă, sustenabilă. Am depăşit toate problemele care au apărut după ce ne-au fost impuse sancţiuni şi am început următoarea etapă de dezvoltare pe o nouă bază".
Despre reforma ONU:
"Bineînţeles că trebuie să fie reprezentate în Consiliul de Securitate al ONU acele ţări care dobândesc o mare importanţă în afacerile internaţionale şi care, datorită puterii lor, pot influenţa şi influenţează modul în care sunt decise problemele internaţionale cheie. Care sunt aceste ţări? India, Brazilia, Africa de Sud..."