Mesajul lui Putin la un an de la anexarea a patru regiuni ucrainene - Mii de ruși au marcat evenimentul în Piața Roșie din Moscova (Video)

Mesajul lui Putin la un an de la anexarea a patru regiuni ucrainene - Mii de ruși au marcat evenimentul în Piața Roșie din Moscova (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cu ocazia împlinirii unui an de când Rusia a proclamat anexarea regiunilor ucrainene Herson, Zaporojie, Doneţk şi Lugansk, preşedintele rus Vladimir Putin a promis, sâmbătă, reconstrucţia regiunilor afectate de război, transmite dpa.

Vor fi reconstruite „şcoli, spitale, clădiri de locuinţe şi drumuri, muzee şi monumente”, a declarat liderul rus, conform unui comunicat difuzat de Kremlin.

Toate regiunile din Rusia acordă un "ajutor frăţesc" la efortul de reconstrucţie, a adăugat el. "În faţa noastră se află sarcina măreaţă şi soluţia la problemele dificile, implementarea unui mare program de reconstrucţie şi dezvoltare socio-economică a regiunilor noastre istorice. Şi ne vom atinge cu siguranţă obiectivele stabilite", a mai spus Putin în mesajul video, transmite Agerpres.

ADVERTISING

Rusia a încălcat legislaţia internaţională şi a oficializat anexarea regiunilor ocupate din Ucraina prin referendumuri considerate pe plan internaţional ca frauduloase şi nelegitime. La 30 septembrie 2022, Putin a semnat acorduri cu liderii celor patru regiuni ucrainene ocupate, pe care astfel le-a proclamat drept componente ale Federaţiei Ruse.

Sâmbătă, Putin a numit anexarea - nerecunoscută de majoritatea statelor lumii - "un eveniment istoric şi predestinat". El le-a mulţumit locuitorilor din teritoriile ocupate, afirmând că hotărârea lor a întărit Rusia mai mult ca oricând. "Suntem un singur popor. Iar împreună vom trece peste toate, vom găsi un răspuns la toate problemele".

ADVERTISING

Mii de persoane la un concert, în Piaţa Roşie, au sărbătorit fără Putin acest eveniment

Mii de persoane s-au adunat vineri în emblematica Piaţă Roşie, la Moscova, pentru a sărbători un an de la anexarea revendicată de Rusia a patru regiuni în Ucraina - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie -, într-o adevărată mare de steaguri ruseşti, distribuite participanţilor, relatează AFP, citată de News.ro.

O scenă era înconjurată de ecrane cu sloganul ”O singură naţiune, o singură familie, o singură Rusie”, titlul concertului.

Imediat sub acest slogan se putea citi ”Donbasul este Noua Rusie”, o evocare a planului de creare a unui teritoriu rus în sudul şi estul Ucrainei, denunţat de Kiev drept ”imperialism”.

ADVERTISING

Liderul de la Kremlin nu a ieşit în Piaţa Roşie în acest an, însă prezentatorul evenimentului a promovat acelaşi discurs.

”Acum exact un an, dreptatea istorică a triumfat”, a declarat el la începutul concertului.

”Teritoriile ruse s-au alăturat Rusiei”, a spus el.

”Rusia nu-i va abandona niciodată pe ai săi. Suntem o singură şi aceeaşi ţară”, a declarat el, în timp ce mulţimea striga ”Rusia!”.

În public, în aşteptarea prestaţiilor, unii au stat la coadă să cumpere îngheţată, profitând de sfârşitul verii mosovite, iar alţii îşi  făceu selfie-uri şi strigau sloganuri.

Pe de altă parte, Ucraina îşi continuă contraofensiva pentru eliberarea tuturor teritoriilor ocupate de ruşi, inclusiv a peninsulei Crimeea, anexată în acelaşi mod de Rusia în 2014. La mai mult de un an şi jumătate de la începutul războiului, Rusia nu controlează în întregime niciuna din cele patru regiuni anexate în 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇