Un tânăr a fost prins când voia să iasă din țară cu un permis fals. L-ar fi cumpărat cu 3.000 euro

Un tânăr a fost prins când voia să iasă din țară cu un permis fals. L-ar fi cumpărat cu 3.000 euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tânăr a fost prins când încerca să iasă din România la volanul unui autoturism având un permis de conducere fals.

El le-a declarat poliţiştilor de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I că a cumpărat documentul cu suma de 3.000 de euro.

Bărbatul, cetăţean român în vârstă de 30 de ani, se afla la volanul unui microbuz înmatriculat în România, iar în momentul în care i-au fost cerute documentele, a prezentat şi un permis de conducere care purta însemnele autorităţilor române.

ADVERTISING

"Poliţiştii de frontieră au constatat că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine dreptul de a conduce.

Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a obţinut documentul fals de la o persoană necunoscută din România, contra sumei de 3.000 de euro", precizează un comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad.

ADVERTISING

Bărbatul este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇