Un poliţist din Timiş dădea amenzi din birou, după ce le falsifica şi chiar semna în locul celor amendaţi

Un poliţist din Timiş dădea amenzi din birou, după ce le falsifica şi chiar semna în locul celor amendaţi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un poliţist local din localitatea Dumbrăviţa de lângă Timişoara este acuzat că falsifica amenzi şi în acest fel aduna bani la bugetul local. Bărbatul întocmea procesele verbale de amendă şi le semna, deşi oamenii nu au încălcat legea.

Agentul Richard Meleşcanu a fost reţinut miercuri pentru 24 de ore şi este cercetat pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, după ce a fost depistat că obişnuia să falsifice amenzi. Iar joi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Agentul întocmea procese verbale de amendă şoferilor din localitate şi le semna în locul celor pe care îi ”amenda”.

ADVERTISING

La un moment dat, aceştia aflau că au de plătit amenzi. Cei mai mulţi achitau sumele, banii intrând în bugetul local. Au fost însă şi şoferi nevinovaţi care au depus plângeri la Poliţie împotriva agentului local şi astfel a început ancheta.

Poliţiştii de la IPJ Timiş au făcut, miercuri, o percheziţie la sediul Poliţiei Locale Dumbrăviţa şi au ridicat mai multe documente, dar şi pe poliţistul local. Acesta a fost dus la audieri, apoi a fost reţinut.

Reprezentanţii Primăriei Dumbrăviţa au transmis un comunicat de presă, joi, în care au precizat că instituţia colaborează cu anchetatorii.

ADVERTISING

”Instituţia colaborează cu organele de urmărire penală în vederea respectării principiului aflării adevărului. Precizăm că pe perioada desfăşurării anchetei nu pot fi divulgate date şi informaţii privitoare la caz, pentru a nu influenţa rezultatul anchetei”, transmite Primăria Dumbrăviţa.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇