Un elicopter de tip Mi-17 al armatei ruse a încălcat spaţiul aerian al Finlandei, miercuri dimineaţă, a anunţat Ministerul finlandez al Apărării, fiind al doilea incident de acest fel din ultima lună.
Elicopterul rusesc a intrat până la 5 kilometri în Finlanda, la ora locală 7:40, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.
Mi-17 poate fi folosit și ca elicopter de asalt, însă de cele mai multe ori este utilizat pentru a transporta echipamente și trupe, pentru că poate duce până la 30 de persoane, plus doi piloți. Pentru comparație, elicopterul rusesc de recunoaștere și asalt Ka-52, utilizat intensiv în Ucraina, are locuri doar pentru cei doi piloți, însă este mai rapid și mult mai bine înarmat.
Și pe 8 aprilie un avion civil, dar care aparţinea armatei ruse, a intrat pentru scurt timp în spaţiul aerian finlandez.
Experţii au avertizat că se aşteaptă ca Rusia să încerce să intimideze Finlanda şi Suedia, întrucât cele două ţări iau în considerare aderarea la NATO pentru a se proteja mai bine.
Patru avioane de vânătoare ruseşti au încălcat spaţiul aerian suedez la începutul lunii martie pe insula strategică Gotland din Marea Baltică. Vineri seara, un avion de recunoaştere rusesc a trecut graniţa aeriană în apropierea unei baze navale din sudul ţării.
Potrivit analiştilor, actele ostile care sunt dificil de atribuit, precum atacurile informatice, sunt de asemenea considerate probabile. Cu toate acestea, ei exclud ipoteza unei confruntări militare directe.
Preşedintele finlandez Sauli Niinsto urmează să îşi exprime public poziţia personală pe 12 mai cu privire la aderarea Finlandei la NATO, dar sprijinul puternic din partea opiniei publice şi a membrilor Parlamentului a fost deja câştigat. Potrivit presei finlandeze, decizia guvernului ar putea veni în următoarele zile.