Un băiat de 10 ani a murit, sâmbătă, după ce o bucată de beton din gardul care împrejmuiește un stadion din Galați s-a prăbușit peste el.
Băiatul participa la o competiție sportivă.
„Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, în timp ce participa la o competiție sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care două placi de beton s-ar fi desprins și ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului și a corpului”, a transmis IPJ Galați.
Conform acestora, copilului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanță și a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf Ioan” din Galați, unde a murit.
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauzele producerii acestui accident.