Un bebeluş din Suceava a intrat în stop cardio-respirator după ce a fost scufundat în cristelniţă pentru a fi botezat

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bebeluş de şase săptămâni din Suceava a ajuns la spital duminică, după ce a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după ce a fost botezat prin scufundare în cristelniţă.

Potrivit obiectivdesuceva.ro, copilul a fost creştinat duminică la biserica Zanca iar preotul ar fi scufundat copilul în cristelniţă, în loc să îl ude pe cap cu apa sfinţită.

La scurt timp de la botez, copilul a intrat în stop cardio-respirator, scriu jurnaliştii din presa locală.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, a declarat pentru News.ro că un echipaj de terapie intensivă mobilă a preluat copilul şi l-a transportat la unitatea de primiri urgenţe Suceava.

ADVERTISING

Obiectivdesuceva.ro precizează că bebeluşul este în stare gravă.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇