Un bărbat şi-a înjunghiat soţia de care divorța, într-o stație de autobuz din Slatina

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat şi-a înjunghiat luni dimineaţă soția, cu care se află în proces de divorţ, scena având loc într-o staţie de autobuz din Slatina.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt,  în dimineaţa de 16 august, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112, de un bărbat de 43 de ani, cu privire la faptul că, în Slatina, pe strada Crişan, o femeie ar fi fost înjunghiată şi ar prezenta răni în zona gâtului şi a spatelui, iar agresorul a părăsit locul faptei.

"La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, de 41 de ani, în timp ce se afla în staţia de microbuz, ar fi lovit-o, cu un obiect tăietor-înţepător, pe soţia acestuia, cu care se află în proces de divorţ, aceştia fiind despărţiţi în fapt", a transmis IPJ Olt.

ADVERTISING

Femeia, în vârstă de 37 de ani, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Cei doi soți s-ar fi certat în autobuz, iar când au coborât din mijlocul de transport bărbatul a înjunghiat-o. Potrivit Antena3, cel care a semnalat cazul la 112 este concubinul femeii, care se afla și el în autobuz și a fost martor la întreaga scenă.

Soțul femeii a fost găsit ulterior de poliţişti la domiciliul său, fiind dus la audieri.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Iată ce mai poți citi azi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇