Un angajat TVR s-a aruncat de pe clădirea turn a televiziunii publice din Bucureşti

Un angajat TVR s-a aruncat de pe clădirea turn a televiziunii publice din Bucureşti
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un angajat TVR a căzut, sâmbătă, de pe clădirea turn a televiziunii publice.

Antena3 transmite că este vorba despre un şofer de 55 de ani, care s-ar fi aruncat în gol şi a murit la impactul cu solul.

"La obiectivul Societatea Română de Televiziune, în jurul orelor 13:50, un angajat al instituției s-a aruncat de pe clădirea turn aflată în curtea obiectivului, decedând în urma impactului cu solul.

La fața locului urmează a se prezenta ambulanța și un echipaj de poliție pentru constatarea decesului și clarificarea împrejurărilor", se arată într-o informare.

ADVERTISING

"Anunțăm cu regret și cu mare tristețe că unul dintre colegii din Televiziunea Română și-a luat viața într-un mod dramatic. Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente atât de tragice. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", este şi confirmarea oficială de la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol al TVR.

Fiind vorba despre o moarte suspectă, Poliţia face cercetări şi a deschis dosar penal, iar legiştii vor lua trupul neînsufleţit și îl vor duce la INML, pentru necropsie.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri - Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

ADVERTISING

Ancheta vizează şi motivele care l-au determinat pe angajatul TVR să recurgă la acest gest.

Bucureştenii ar face bine să evite zona TVR, pentru că este plină de poliţie şi forţe de intervenţie.

Iată şi articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇