Președintele României, Nicușor Dan, participă joi seară, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, convocată pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre UE și Statele Unite.
Summitul, programat la ora locală 19:00 (18:00 GMT), este organizat pentru a discuta un răspuns comun la încercările Statelor Unite de a prelua controlul asupra Groenlandei, a anunțat un purtător de cuvânt al președintelui Consiliul European, Antonio Costa, citat de EFE.
UE discută represalii, dar insistă pe dialog
Reuniunea are loc după ce, în ajun, ambasadorii permanenți ai celor 27 de state membre s-au întâlnit pentru a analiza posibile măsuri de represalii împotriva Washingtonului. Printre opțiuni se află un pachet de contramăsuri comerciale în valoare de 93 de miliarde de euro, aflat pe masă încă de anul trecut, dar suspendat pentru a permite încheierea acordului comercial dintre Bruxelles și Washington.
Această opțiune rămâne înghețată până la 6 februarie, însă statele membre analizează acum posibilitatea activării sale dacă administrația președintelui american Donald Trump va impune definitiv noile tarife anunțate.
Comisia Europeană: „Suntem pregătiți să răspundem”
Tot luni, Comisia Europeană a transmis că este „pregătită să răspundă” amenințărilor comerciale venite din partea Washingtonului, subliniind însă că prioritatea rămâne găsirea unei soluții diplomatice.
„Prioritatea este să ne implicăm – nu să escaladăm – și să evităm impunerea de tarife. De ce? Pentru că, în cele din urmă, acestea ar dăuna consumatorilor și companiilor de ambele părți ale Atlanticului. (…) Dacă s-ar impune tarife vamale, UE are instrumentele la dispoziție și este pregătită să răspundă, pentru că vom face tot ce este necesar pentru a proteja interesele economice europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Olof Gill.
Instrumentul „anticoerciție”, luat în calcul pentru prima dată
Mai multe state membre – între care Franța, Germania, Spania și Polonia – au cerut, potrivit unor surse diplomatice citate de EFE, activarea pentru prima dată a instrumentului „anticoerciție”, intrat în vigoare în 2023. Acesta este conceput pentru situații în care o țară terță încearcă să exercite presiuni asupra UE sau a unui stat membru prin măsuri care afectează comerțul sau investițiile.
Instrumentul ar permite Comisiei Europene să impună restricții asupra importurilor și exporturilor către Statele Unite, asupra investițiilor americane în UE, să limiteze drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor americane sau să le excludă de la licitații publice.
Cu toate acestea, înainte de adoptarea oricărei măsuri de retorsiune, UE va continua să caute „o soluție diplomatică și un dialog”, au subliniat surse diplomatice citate de EFE.
