Sindicatul Europol a publicat imagini cu doi poliţişti care împing o autospecială de Poliţie, în mijlocul unei intersecţii.
În imagini se vede cum doi poliţişti împing o maşină de Poliţie, într-o intersecţie, fără a se preciza în ce localitate au fost filmate.
„Pentru că tot întreba lumea de ce avem nevoie de autoturisme noi…”, au scris reprezentanţii Sindicatului Europol pe Facebook, unde au publicat imaginile.
Poliţia îşi ia 600 de BMW-uri
Amintim că scandalul a pornit când s-a aflat că Inspectoratul general al Poliției Române (IGPR) va cumpăra 600 de mașini BMW seria 3 pentru Poliția Rutieră, care vor înlocui Daciile Logan.
Potrivit portalului achizițiilor publice, o singură ofertă a fost depusă, care a fost și acceptată, cea a Automobile Bavaria SRL. Compania este importator oficial al BMW în România și este administrată de cetățenii germani Leonhard Georg Pfeffer și Michael Schmidt Horst.
Valoarea contractului este de 98 de milioane de lei, iar durata lui este de doi ani.
Klaus Iohannis declara în 2014 că are o relație apropiată cu Schmidt.
Preşedintele a susținut că nu a contat această prietenie atunci când s-a stabilit cine câştigă licitaţia de la Poliţie. Șeful statului a subliniat că este inadmisibil ca numele şi poziţia sa să fie implicate într-o astfel de chestiune. Iohannis a adăugat că se aşteaptă ca autorităţile statului să facă verificări.
Aşa că Lucian Bode a trimis Corpul de Control să verifice licitația. Iată concluziile Corpului de Control
Între timp, Cătălin Drulă i cerut procurorului-şef DNA, Crin Bologa, să se autosesizeze în cazul licitaţiei.