Afacerea BMW: Automobile Bavaria spune că nu vinde Poliţiei mașini de lux, iar Michael Schimdt nu mai deține nicio funcție în România

Afacerea BMW: Automobile Bavaria spune că nu vinde Poliţiei mașini de lux, iar Michael Schimdt nu mai deține nicio funcție în România

Compania Automobile Bavaria a oferit o reacţie, miercuri, în scandalul maşinilor BMW pe care le va cumpăra IGPR.

Directorul general al Automobile Bavaria, Leonhard Georg Pfeffer, susţine că autospecialele ofertate Poliției nu reprezintă mașini de lux, iar Michael Schimdt nu mai deține nicio funcție în cadrul companiilor din România.

Iată pe scurt ce spune Automobile Bavaria, într-un comunicat:

  • Autospecialele BMW 320ix ofertate IGPR nu reprezintă mașini de lux.
  • Sunt inscripționate, dotate cu sisteme de avertizare optică și acustică, baterie suplimentară pentru echipamente speciale și set suplimentar de roți de iarnă.
  • Sunt autovehicule special concepute pentru autorități și ofertate la un preț special.
  • Autovehiculele BMW sunt eficiente, din punctul de vedere al costurilor de întreținere
  • Intervalele de service oferite de BMW sunt printre cele mai mari din industrie, fiind mult mai mari decât cele oferite de producătorii autohtoni, de exemplu.
  • În 100.000 km, pentru BMW 320 xi sunt necesare 4 revizii.
  • Garanția oferită în cadrul contractului este de 5 ani/max 200.000 km.
  • Pe întreaga durată a derulării contractului, ne-am angajat să menținem prețul stabilit, chiar dacă pe piața auto ar putea avea loc schimbări care să determine o majorare a prețurilor de listă
  • În România, autoritățile utilizează motociclete BMW începând din anii 1960, alături de alte 150 țări din lume
  • Automobile Bavaria este principalul furnizor de motociclete pentru autoritățile din țara noastră din ultimii 25 ani.
  • În 2009, am livrat Poliției Române un prim lot de autospeciale BMW Seria 3
  • Neînscrierea la prima licitație organizată de IGPR a fost cauzată de limitările de producție.
  • Contractele cu autoritățile publice nu dețin o pondere semnificativă în cifra de afaceri a companiei noastre, reprezentând sub 5% din livrările anuale ale Automobile Bavaria.
ADVERTISING

Poliţia îşi ia 600 de BMW-uri

Amintim că scandalul a pornit când s-a aflat că Inspectoratul general al Poliției Române (IGPR) va cumpăra 600 de mașini BMW seria 3 pentru Poliția Rutieră, care vor înlocui Daciile Logan.

Potrivit portalului achizițiilor publice, o singură ofertă a fost depusă, care a fost și acceptată, cea a Automobile Bavaria SRL. Compania este importatorul oficial al BMW în România și este administrată de cetățenii germani Leonhard Georg Pfeffer și Michael Schmidt Horst.

Valoarea contractului este de 98 de milioane de lei, iar durata lui este de doi ani.  

ADVERTISING

Klaus Iohannis declara în 2014 că are o relație apropiată cu Schmidt.

Preşedintele a susținut că nu a contat această prietenie atunci când s-a stabilit cine câştigă licitaţia de la Poliţie. Șeful statului a subliniat că este inadmisibil ca numele şi poziţia sa să fie implicate într-o astfel de chestiune. Iohannis a adăugat că se aşteaptă ca autorităţile statului să facă verificări.

Aşa că Lucian Bode a trimis Corpul de Control să verifice licitația. Iată concluziile Corpului de Control

Între timp, Cătălin Drulă i cerut procurorului-şef DNA, Crin Bologa, să se autosesizeze în cazul licitaţiei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇