Șeful CIA e sigur că și China va începe un război. A comentat și despre sănătatea lui Putin

Șeful CIA e sigur că și China va începe un război. A comentat și despre sănătatea lui Putin

Șeful CIA, Bill Burns, este convins că în aceste momente China învaţă lecţii din războiul dus de Rusia în Ucraina, pentru a le folosi mai apoi în forţă contra Taiwanului.

„Ni se pare că (războiul din Ucraina văzut de Beijing) nu are efecte cu adevărat. Întrebarea nu este dacă liderii chinezi ştiu că pot alege să folosească forţa contra Taiwanului în următorii ani, ci când şi cum o vor face”, a declarat şeful agenţiei de informaţii americane.

Invitat la Forumul privind Securitatea de la Aspen, în Statele Unite, el a relativizat riscurile ca preşedintele XI Jinping să treacă la acest act cu Taiwanul la sfârşitul anului, în timp ce unii cred că este posibilă o astfel de escaladare după o întâlnire importantă Partidului Comunist aflat la putere. 

ADVERTISING

„Astfel de riscuri ni se par în creştere de-a lungul deceniilor", a spus el. 

Beijingul este probabil „îngrijorat" privind războiul din Ucraina, a analizat şeful agenţiei, considerându-l „eşec strategic" pentru Vladimir Putin care credea că poate răsturna puterea de la Kiev într-o săptămână. 

Burns crede că Beijingul a văzut în asta dovada „că nu poţi obţine victorii rapide, decisive" fără suficientă greutate militară în luptă. 

„Eu cred că lecţia pe care o reţin liderii cinezi şi militarii este faptul că e necesară o forţă dominantă pentru a câştiga”, a declarat el, precizând şi importanţa „controlului spaţiului informaţional" şi pregătirea pentru potenţiale sancţiuni economice. 

ADVERTISING

Şeful CIA a estimat şi că, în linia declaraţiilor precedente ale Washingtonului, China, în ciuda sprijinului verbal, nu acordă ajutor militar Rusiei în războiul ei din Ucraina. 

Statele Unite sunt îngrijorate de presiunea militară crescută a Beijingului din ultimii ani contra Taiwanului, insulă democratică pe care China o consideră parte din teritoriul său şi pe care a promis că o va prelua într-o zi. 

Putin e convins că destinul său este de a restaura Rusia ca o mare putere

Întrebat în legătură cu zvonurile că Putin ar suferi de diverse boli în stadiu terminal, Burns a răspuns că nu există informaţii. Ba chiar a glumit, spunând că „părea prea sănătos".

ADVERTISING

„Există o mulţime de zvonuri despre sănătatea preşedintelui Putin şi, din câte putem spune, este prea sănătos", a replicat Burns, la Aspen Security Forum din Colorado.

Burns, care a fost ambasador la Moscova, l-a observat şi a avut de-a face cu liderul rus de mai bine de două decenii.

Putin „crede în control, intimidare şi compensare", iar aceste trăsături s-au întărit în ultimul deceniu, pe măsură ce anturajul său de consilieri s-a restrâns, arată şeful CIA.

„Este convins că destinul său ca lider al Rusiei este de a restaura Rusia ca o mare putere. El crede că cheia pentru a face asta este recrearea unei sfere de influenţă în vecinătatea Rusiei şi nu poate face asta fără a controla Ucraina".

Burns a mers la Moscova în noiembrie pentru a avertiza cu privire la consecinţele grave ale invadării Ucrainei, în urma informaţiilor colectate de SUA despre planurile Rusiei. Dar directorul CIA a spus că a plecat „mai îngrijorat decât atunci când am ajuns”.

Planurile preşedintelui rus s-au bazat pe „ipoteze profund greşite şi pe unele iluzii, în special despre Ucraina şi voinţa ei de a rezista", a spus Burns.

„Putin chiar crede în retorica lui. L-am auzit spunând asta în privat de-a lungul anilor că Ucraina nu este o ţară adevărată. Ei bine, ţările adevărate ripostează. Şi asta au făcut ucrainenii", a afirmat Burns. 

SUA estimează că victimele ruşilor în Ucraina au ajuns până acum la aproximativ 15.000 de morţi şi poate 45.000 de răniţi. Burns a estimat că pierderile ucrainene au fost puţin mai mici.

El a adăugat că actuala concentrare a forţelor Rusiei în Donbas sugerează că armata a învăţat lecţii dure. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇