S-a ajuns la omor pentru un loc de parcare. S-a întâmplat la Ploiești

S-a ajuns la omor pentru un loc de parcare. S-a întâmplat la Ploiești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 50 de ani din Prahova a fost omorât, în stradă, în urma unui conflict spontan cu un alt bărbat.

Agresorul, nemulţumit de felul în care celălalt parcase autoturismul, s-a luat la ceartă cu acesta, iar în cele din urmă l-a lovit o dată, în faţă, iar victima a murit.

După zece zile de căutări, agresorul a fost prins şi arestat preventiv.

Incidentul violent a avut loc în 16 martie, pe o stradă din Ploieşti, unde doi bărbaţi s-au luat la ceartă din cauza modului în care unul dintre ei lăsase autoturismul.

ADVERTISING

”Ulterior, conflictul a degenerat, bărbatul de 48 de ani lovindu-l pe celălalt o singura dată în zona feţei, acesta din urmă decedând”, informează, joi, Poliţia Prahova. 

Imediat după incidentul violent, agresorul a fugit şi s-a ascuns, fiind prins miercuri, 27 martie.

El a fost acuzat de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar pe numele său Tribunalul Prahova a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Anul trecut, tot la Ploieşti, o tânără a fost bătută pe stradă de un bărbat şi a ajuns desfigurată la spital. Individul a fost deranjat de modul cum femeia îşi parchează maşina.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇