Rusia vrea pământ pe hârtie! JD Vance: N-au cucerit, dar cer ca și cum ar fi învingători

Rusia vrea pământ pe hârtie! JD Vance: N-au cucerit, dar cer ca și cum ar fi învingători
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vicepreședintele american JD Vance a ironizat, joi, pretențiile Rusiei în cadrul discuțiilor de pace privind războiul din Ucraina, spunând că Moscova cere teritorii pe care nici măcar nu le controlează.

Declarația a fost făcută într-un interviu la Fox News, unde Vance a părut mai deranjat de tupeul Kremlinului decât de mersul negocierilor în sine.

„Rusia nu poate aștepta să primească teritorii pe care nici măcar nu le-a cucerit”, a spus Vance, citat de Politico. El a adăugat că aceste pretenții absurde apar încă din prima versiune a planului de pace propus de Moscova.

Vance a reiterat același mesaj și cu o zi înainte, la „Munich Leaders Meeting” din Washington, unde a declarat că „Rusia cere prea mult” și că, inevitabil, va trebui să renunțe la unele dintre aceste revendicări dacă vrea pace.

Totuși, Vance a recunoscut că pretențiile exagerate fac parte din jocul negocierilor: „Știam că vor cere prea mult, că vor cere mai mult decât pot primi. Așa funcționează aceste lucruri. Ce m-ar îngrijora ar fi dacă Rusia n-ar negocia cu bună credință.”

În cazul în care bunăvoința Moscovei se dovedește doar o perdea de fum, Casa Albă ar putea abandona complet rolul de mediator, a avertizat Vance.

Trump insistă cu pacea de 30 de zile

Între timp, şi președintele Donald Trump pare tot mai enervat de atitudinea Rusiei. După ce inițial și-a concentrat criticile mai mult pe Ucraina, recent a început să-i reproșeze lui Putin lipsa de seriozitate.

Președintele american a propus, joi, din nou, un armistițiu necondiționat de 30 de zile între Rusia și Ucraina. Nu fără o amenințare marca Trump: cine nu respectă pauza primește sancțiuni!

„Voi rămâne angajat pentru pace”, a scris liderul american, pe Truth Social, cu un ton ceva mai împăciuitor decât luna trecută, când avertiza că SUA ar putea părăsi masa negocierilor dacă discuțiile nu avansează, scrie Politico.

Deși nu l-a nominalizat direct pe Putin în postare, Trump a spus că ambele țări trebuie să respecte armistițiul, iar negocierile pentru o „pace durabilă” vor continua împreună cu liderii europeni – pe care i-a asigurat că nu vor fi lăsați pe dinafară, deși au avut temeri în acest sens.

Zelenski a vorbit cu Trump de armistiţiu

Volodimir Zelenski a reacționat pe X imediat după postarea lui Trump, afirmând că Ucraina este gata să înceapă armistițiul chiar „din acest moment” și că „o încetare a focului reală și de durată ar fi un semn autentic de progres către pace”.

Amintim că joi Rada Supremă, parlamentul Ucrainei, a ratificat acordul privind mineralele dintre SUA și Ucraina, ceea ce înseamnă că americanii obțin acces la resursele ucrainenilor.

De altfel, Zelenski a avut şi o conversație telefonică cu Trump, care a salutat ratificarea acordului. Cei doi au vorbit și despre un posibil armistițiu de 30 de zile, iar Trump a amenințat cu sancțiuni dacă acordul nu este respectat.

„Am discutat despre necesitatea unor eforturi suplimentare pentru pace, în special măsuri concrete care pot fi luate. Președintele Trump a întrebat despre situația de pe câmpul de luptă și l-am informat pe scurt despre ea. Ucraina este pregătită pentru o încetare a focului de 30 de zile începând chiar de astăzi”, a transmis Zelenski ulterior.

Putin se ţine de parade

Pe de altă parte, Vladimir Putin a declarat unilateral un armistiţiu de 3 zile pentru Ziua Victoriei, pe care Moscova o celebrează azi, cu o paradă militară în Piaţa Roşie.

Însă armistiţiul nu a fost respectat, iar pe frontul de est Rusia își continuă ofensiva.

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a declarat însă că Moscova „este gata pentru un acord” — doar că acel acord ar trebui, cum altfel, să includă și teritorii pe care Rusia încă nu le-a cucerit.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇