Oficialii americani au finalizat noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv măsuri ce vizează sectorul bancar şi energetic, pentru a intensifica presiunea asupra Moscovei să sprijine eforturile preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, potrivit a trei oficiali americani şi unei surse familiarizate cu subiectul.
Ţintele includ gigantul energetic de stat rus Gazprom şi entităţi majore implicate în sectoarele resurselor naturale şi bancar, a declarat un oficial din administraţie, care, la fel ca şi celelalte surse, a solicitat anonimatul, relatează Reuters. Oficialul nu a oferit detalii suplimentare.
Totuşi, nu era deloc clar dacă pachetul va fi aprobat de Trump, ale cărui simpatii faţă de declaraţiile şi acţiunile Moscovei au fost înlocuite de frustrare faţă de refuzul preşedintelui rus Vladimir Putin de a răspunde apelurilor sale pentru o încetare a focului şi pentru negocieri de pace.
„Consiliul Naţional de Securitate al SUA încearcă să coordoneze un set de acţiuni mai punitive împotriva Rusiei. Acest lucru va trebui aprobat de Trump”, a declarat sursa familiarizată cu problema.
„Decizia îi aparţine în totalitate”, a confirmat un al doilea oficial american.
„Încă de la început, preşedintele a fost clar în angajamentul său faţă de obţinerea unei încetări complete şi cuprinzătoare a focului,” a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, James Hewitt. „Nu comentăm detalii ale negocierilor aflate în desfăşurare”, a spus el.
Trezoreria SUA, care pune în aplicare majoritatea sancţiunilor americane, nu a răspuns unei solicitări de comentarii.
O aprobare din partea lui Trump a noilor sancţiuni ar putea semnala o înăsprire a poziţiei sale faţă de Kremlin.
De la declanşarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în 2022, Statele Unite şi aliaţii lor au impus sancţiuni succesive împotriva Rusiei. Deşi aceste măsuri au afectat economia rusă, Moscova a găsit modalităţi de a ocoli sancţiunile şi de a continua finanţarea războiului.
De la preluarea mandatului în ianuarie, Trump a luat măsuri considerate ca fiind menite să încurajeze acceptarea de către Rusia a eforturilor sale pentru pace, inclusiv desfiinţarea unei echipe operative a Departamentului de Justiţie care fusese creată pentru a aplica sancţiunile şi a viza oligarhii apropiaţi de Kremlin.
De asemenea, a făcut declaraţii favorabile Moscovei, acuzându-l în mod fals pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că a început conflictul şi numindu-l „dictator”.
Între timp, Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump, a promovat o strategie de pace care ar presupune cedarea a patru regiuni ucrainene către Moscova şi s-a întâlnit de patru ori cu Putin, cel mai recent chiar săptămâna trecută.
Însă la trei zile după acea întâlnire, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a reiterat cererile extreme ale lui Putin pentru o înţelegere, iar forţele ruse au continuat atacurile pe linia frontului, precum şi loviturile cu rachete şi drone asupra oraşelor ucrainene, provocând noi victime civile.