Rusia impune restricţii de acordare a vizelor pentru cetăţenii statelor ”neprietenoase”

Rusia impune restricţii de acordare a vizelor pentru cetăţenii statelor ”neprietenoase”

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret ce restrânge acordarea de vize pentru cetăţenii statelor ”neprietenoase” faţă de Rusia, incluzând aici statele Uniunii Europene, care au impus Moscovei sancţiuni după agresiunea acesteia asupra Ucrainei.

Conform decretului, deja intrat în vigoare, este suspendat regimul simplificat de acordare a vizelor pentru Rusia, convenit cu Uniunea Europeană în mai 2006, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Concret, decretul semnat de Putin afectează delegaţiile oficiale şi ziariştii, întrucât va fi restrânsă emiterea de vize multiple valabile un an pentru delegaţiile oficiale şi ziarişti, precum şi vizele multiple valabile cinci ani pentru membrii guvernelor naţionale şi regionale, parlamentelor şi tribunalelor.

ADVERTISING

Ziua 40 de război - desfăşurarea evenimentelor

Prin acelaşi decret se dispune Ministerului de Externe rus şi altor organisme să decidă asupra unor restricţii personale de intrare în Rusia pentru ''cetăţenii străini şi persoanele apatride care comit acţiuni neprietenoase împotriva Rusiei, cetăţenilor săi sau entităţilor sale legale''.

Guvernul rus a adoptat pe 8 martie o listă cu ţări ''neprietenoase'', în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia acesteia împotriva Ucrainei.

Pe listă se regăsesc SUA, Canada, ţările UE, Marea Britanie şi alte ţări europene nemembre ale UE şi din Asia de Sud şi Sud-Est care s-au raliat sancţiunilor.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇