Rusia a spionat cu drone obiective nucleare din Europa timp de 18 luni. Niciuna nu a fost doborâtă - raport

Rusia a spionat cu drone obiective nucleare din Europa timp de 18 luni. Niciuna nu a fost doborâtă - raport
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia ar fi desfășurat timp de 18 luni o campanie coordonată de supraveghere cu drone asupra unor baze nucleare și obiective militare sensibile din Europa, folosind aparate lansate de pe nave din așa-numita „flotă din umbră”, potrivit unui raport al Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS).

Analiza, publicată de The Guardian, inventariază 144 de incidente produse în cel puţin 12 state europene începând de la sfârșitul anului 2024 și concluzionează că serviciile de informații ruse au acționat cu „o impunitate considerabilă”, fără ca autoritățile occidentale să reușească să captureze sau să doboare vreuna dintre drone.

Drone deasupra bazelor nucleare

Printre obiectivele vizate s-au numărat baza britanică RAF Lakenheath, unde au fost amplasate arme nucleare americane în iulie 2025, baza RAF Fairford, baza franceză de submarine nucleare de la Île Longue, precum și bazele Kleine-Brogel din Belgia și Volkel din Țările de Jos, unde sunt depozitate arme nucleare tactice ale SUA.

Potrivit cercetătorilor, dronele ar fi fost lansate de pe nave comerciale asociate Rusiei, care făceau parte din „flota din umbră” folosită pentru transportul petrolului și care navigau cu sistemele de identificare oprite. Alte nave ar fi fost folosite pentru recuperarea dronelor sau pentru retransmiterea semnalului de comandă.

Într-unul dintre incidente, un elicopter al poliției britanice a încercat să urmărească dronele, însă misiunea a fost abandonată din motive de siguranță. Raportul arată că inclusiv utilizarea unui sistem laser antidronă a fost analizată, dar în cele din urmă nu a fost aprobată.

„O serie de succese tactice pentru Kremlin”

„Este foarte probabil ca Kremlinul să fi desfășurat o campanie coordonată cu vehicule aeriene fără pilot deasupra Europei”, a declarat Charlie Edwards, cercetător principal al IISS.

Potrivit acestuia, operațiunea a vizat mai bine de 12 state membre NATO și Irlanda și a reprezentat „o serie de succese tactice pentru Kremlin”, dar și „un eșec strategic al apărării aliaților”, concepută în principal pentru a face față amenințărilor militare convenționale, nu dronelor ieftine, de mici dimensiuni și care zboară la joasă altitudine.

Raportul susține că obiectivele Moscovei au fost supravegherea instalațiilor nucleare, culegerea de informații despre infrastructura militară și lanțurile logistice, dar și exercitarea unei presiuni psihologice și economice asupra statelor europene.

Guvernele au evitat să acuze public Rusia

Autorii raportului spun că numărul incidentelor a atins un vârf în septembrie și noiembrie 2025, Germania fiind țara în care au fost semnalate cele mai multe cazuri.

Frecvența acestora pare să fi scăzut după ce, în 2026, mai multe marine europene au început să rețină nave din „flota din umbră”.

Deși guvernele europene au evitat până acum să acuze oficial Rusia pentru aceste incidente, Charlie Edwards afirmă că toate autoritățile consultate de IISS au salutat publicarea raportului.

Potrivit documentului, există indicii că operațiunea ar fi fost coordonată de GRU, serviciul rus de informații militare externe, însă autorii documentului precizează că niciun model de dronă și nicio legătură operațională nu au fost confirmate definitiv.

G.P.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google