Regele Charles renunță la una dintre casele sale

Regele Charles renunță la una dintre casele sale

Regele Charles al III-lea îşi va lua rămas bun de la una dintre casele sale.

După cum a relatat The Telegraph, monarhul britanic se va despărţi de casa situată în lanţul muntos Brecon Beacons, din Ţara Galilor.

Această proprietate numită Llwynywermod a fost cumpărată pentru 1,2 milioane de lire sterline de Ducatul de Cornwall în numele prinţului de Wales, în 2007.

Proprietatea include o magazie veche, clădiri agricole, precum şi un teren de 192 de hectare.

Dacă regele Charles al III-lea a asigurat, potrivit surselor regale citate de The Telegraph, că va rămâne „pasionat” de Ţara Galilor, a decis să renunţe la această casă pentru că era „puţin probabil” să o folosească frecvent.

ADVERTISING

Potrivit aceloraşi surse regale, suveranul britanic plătea chirie pentru această proprietate de când prinţul William a moştenit titlul de Duce de Cornwall la moartea reginei Elisabeta a II-a, în septembrie 2022.

Citat de The Guardian, Palatul Buckingham a spus că regele Charles al III-lea a notificat Ducatul de Cornwall la începutul acestui an că renunţă la contractul de închiriere a conacului, care urmează să expire în această vară.

În grădinile acestei case au fost plantaţi, la cererea lui Charles al III-lea, cei şase arţari care au format o alee de arbori în timpul nunţii lui William şi Kate din 2011.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇