Rafila: Comunicarea a fost punctul cel mai slab al autorităților în pandemie. Cifre seci și informații repetitive legate de purtarea măștii

Rafila: Comunicarea a fost punctul cel mai slab al autorităților în pandemie. Cifre seci și informații repetitive legate de purtarea măștii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Profesorul Alexandru Rafila, candidat PSD la alegerile parlamentare, a declarat marţi că, din punctul său de vedere, comunicarea a fost punctul cel mai slab al autorităţilor în această pandemie.

„Comunicarea, din punctul meu de vedere, a fost punctul cel mai slab în această pandemie. (…) Nişte cifre seci şi nişte informaţii repetitive legate de folosirea măştii nu cred că sunt suficiente încât să convingem oamenii că suntem un sistem, suntem o ţară, care poate să gestioneze această pandemie. Deci mesajele, în primul rând, trebuie să fie adaptate, să fie profesioniste, să ţină cont de evoluţia pandemiei.

ADVERTISING

Gândiţi-vă că noi am avut acelaşi tip de mesaj în luna iunie, când lucrurile erau sub control şi avem acelaşi tip de mesaj acum, când nu mai sunt sub control. S-a schimbat ceva din punct de vedere al informaţiilor pe care le primiţi? În fiecare zi primiţi o informaţie legată de numărul de cazuri noi, de numărul de decese şi de numărul de persoane internate la Terapie Intensivă. Şi cam atât", a spus Rafila, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

Informațiile trebuie analizate

El a adăugat că informaţiile legate de transmiterea virusului ar trebui "puţin mai adânc analizate".

ADVERTISING

"În judeţul Braşov, vă dau un exemplu, există informaţii referitoare la judeţul Braşov, dincolo de cifre? Unde avem probleme? Care sunt căile de transmitere a infecţiei? Ce anume ar trebui să aibă în vedere populaţia ca să nu se infecteze într-un judeţ afectat? Nu avem acest tip de informaţii, îmi pare rău.

Şi mai mult, nu trebuie să fie doar oameni specializaţi în comunicare aici. (...) Eu cred că trebuie să ai echilibru, să ai bună credinţă şi să fii onest atunci când vorbeşti cu oamenii, să le spui adevărul. Un om care este informat are mult mai multă încredere chiar dacă informaţia pe care o primeşte îl afectează", consideră acesta.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇