De ce nu se aplică la noi modelul suedez

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

După ce purtătorul de cuvânt susținuse că agapa protipendadei pesediste în stațiunea Sărata Monteoru a fost o simplă reașezare a meselor într-un interval de 30 de secunde, după ce însuși liderul formațiunii declarase că n-a încălcat nicio regulă, întrucât locația se află în zona verde de pericol pandemic, iată că luni seară același domn Marcel Ciolacu se contrazice pe sine însuși, își pune cuvenita cenușă în cap, recunoaște că a greșit și se justifică feciorelnic cu o maximă latină, tradusă eronat: a greşi e omeneşte, a persevera e prosteşte”.

Nu, domnule Cioalcu.  Seneca (secolul  I d.Cr,) nu spune că a persevera e prostește. Spune că e diabolic. Felul cum a perseverat atâta vreme PSD plasându-și agenții proprii în fruntea unor înalte Curți și a unor importante instituții, strâmbând legile statului de drept pentru a apăra interesele personale sau de grup ale membrilor săi, scutindu-și impostorii de judecată sub pretextul imunității palamentare, implantând în posturi de prim rang nulități precum Dăncilă, dar și alții destui, toate acestea nu dovedesc prostie. Dovedesc planuri diabolice.

Prostie se vede numai în felul cum se apără liderul PSD, amintind insistent că și Ludovic Orban a fost surprins cândva (prin mai) într-o situație similară, la guvern.

Când greșește altul, să demisioneze. Când greșesc ai noștri, e „humanum

Pardon, domnu’. Faptul că a greșit și altul nu înseamnă cod verde să greșesc și eu. De altfel, domnul Orban și-a recunoscut greșeala, a plătit amenda și nu l-am mai văzut în spații închise decat cu mască.

Domnul Ciolacu a mai fost și atădată fără mască, în Parlament. Se justifica atunci pretextând o deviație de sept (ceva de care suferă 80% din populația Terrei), iar acum recidivează. Recidivă înseamnă perseverență, iar perseverența este, în opinia liderului PSD, prostie.

Mai țineți minte ce săgeți țintea atunci, în aprilie, Ciolacu către Orban? Spunea ca „Este inacceptabil să soliciți românilor un lucru din funcția de prim-ministru și tu să încalci toate regulile”. Și, ca urmare, cerea atunci imperios demisia premierulul.

Își dă acum demisia peședintele Camerei Deputaților (deh, al treilea om din stat),  după ce a încălcat toate regulile, dar le cere românilor să le respecte?

Astăzi, liderul social-democraților consideră că faptul este lipsit de importanță, întrucât ”temele României sunt cu totul altele”  și precizează că ”Situaţia din România devine una tragică, trebuie să fim corecţi şi să vedem ce ar putea să ne ajute în această criză sanitară”.

Ce să mai vedem, că am văzut destul?! Nimic nu ne ajută mai bine să ieșim din această criză sanitară, decât purtatul măștii și distanțarea socială, adică exact cele cu care domnul Ciolacu a fost prins cu mâța-n sac la Sărata Monteoru și nu știm de câte ori o mai fi fost dânsul în aceeași situație, cu aceeași mâță și cu același sac. Dar hoțul neprins e negustor cinstit și, ca urmare, a scăpat neobservat.

E greu să aplici modelul suedez, când te-ai învățat cu modelul românesc

Problema are și un alt aspect mult mai grav. Eminentul specialist în virusologie, recent racolat de PSD și cu a cărui achiziție se laudă Ciolacu de câte ori are ocazia, profesorul Alexandru Rafila, susține că, în timp ce în România epidemia ia în continuare avânt, nordicii o ţin foarte bine sub control, fără multe costrângeri, dar cu multă conștiinciozitate.

Conștiinciozitate înseamnă respectarea regulilor nu numai în spațiul unde te văd alții, te amendează polițaiul sau te fotografiază vreunul, ci oriunde te-ai afla, chiar și la cârciumioara din stațiunea Sărăta Monteoru, cunoscută pentru excelentele vinuri provenite de la podgoriile din apropiere.

Știți ce-mi evocă domnul Ciolacu și ai lui, când își pun masca la ședința din Parlament, dar chefuiesc fără mască și fără distanțare, la un păhărel? Îmi evocă elevii dintr-o clasă, care stau cuminți în bancă atuncî când profesoara este la catedră și își dau cu ghiozdanele în cap, sărind peste bănci, atunci când diriginta a ieșit din clasă. Jenant, domnule Președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României!

Una e prostia și alta e sfidarea, domnilor lideri PSD

Este jenant și pentru subordonatul pe linie de patid al năzdrăvanului Ciolacu, domnul profesor Rafila, cel care declara deunăzi că domnia sa e hotărât să rămână mai întâi doctor și numai în al doilea rând membru în PSD.

Nu-i chestionez pe alții, dar în gândul meu tot mă roade o întrebare simplă: oare doctorul Rafila nu simte nevoia să-l tragă de mânecă pe șeful său de partid, atunci când vede că acesta, în loc să aplice modelul suedez recomandatat de dânsul, aplică modelul dâmbovițean, recomandat de barmanul din Sărata Monteoru?

Dar să revenim la scuzele domnului Ciolacu și la celebrul „perseverare diabolicum”, pe care domnia sa îl traduce în varianta sa buzoiană prin „a persevera e prostește”. Nu mi se pare prostie în faptul că niște membri ai familiei, plus ceva prieteni aflați întâmplător exact la Sărata Monteoru, plus un fost premier, picat și el exact acolo, luau masa într-o veselie, fără să țină seama că este pandemie în țară. Asta e sfidare.

În plus, este diabolic să pretinzi verificarea la sânge în Parlament a Ordonanțelor Guvernului privind măsurile de combatere a pandemiei, să acuzi Guvernul de rea gestionare a aceleiași pandemii și să pretinzi românilor respectarea unor reguli, de care tu însuți îți bați joc cu nonșalanță.

Atunci, care este adevărata față a domnului Ciolacu:  cea în care adună specialiști în jurul său, ca să afle de la ei recomandările cele mai îndreptățite  privind combaterea pandemiei, sau cea în care își bate joc tocmai de respectivele recomandări?

Nu cred că românii sunt tentați să se comporte ca suedezii, atâta vreme cât liderii lor – de dreapta, de stânga, de oriunde or fi ei – se comportă ca elevii care-și dau cu ghiozdanele în cap, atunci când diriginta nu-i în clasă.

Vă rog să mă iertați, dar încep să mă mai întreb care este adevărata față a distinsului profesor Rafila: cea în care ne recomandă să aplicăm în România modelul suedez, sau cea în care privește indiferent la gafele șefului partidului de care s-a simțit atras?

Îmi pun această întrebare, observând că dânsul este primul care n-ar trebui să stea indiferent la asemenea scandal, în dubla sa calitate de savant și politician, dar, până acum tace ca peștele – vă rog să-mi iertați expresia metaforică.