Proteste în Germania și Marea Britanie, din cauza restricțiilor anti-Covid

Sute de persoane au protestat, sâmbătă, atât în Germania, cât și în Marea Britanie, față de restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei de Covid-19.

Astfel, sute de persoane au manifestat sâmbătă în oraşul Frankfurt pe Odra din estul Germaniei, informează dpa.

Protestatarii s-au adunat în acest oraş amplasat lângă frontiera cu Polonia, la eveniment fiind prezente importante efective ale poliţiei.

În jur de 1.500 de participanţi s-au înregistrat pentru a participa la demonstraţia organizată de mişcarea germană Querdenken.

ADVERTISING

Împreună cu oaspeţi din Polonia, dintre care unii fluturau drapele poloneze, organizatorii au declarat că vor să manifesteze "pentru pace şi libertate".

În paralel, erau planificate două contrademonstraţii.

Un purtător de cuvânt al oraşului Frankfurt pe Odra i-a îndemnat pe locuitori să stea acasă.

Poliţia a atenţionat că în timpul demonstraţiilor trebuie respectată distanţarea socială, iar participaţii trebuie să poarte măşti de protecţie. Cu toate acestea, unii dintre participanţii la manifestaţia împotriva restricţiilor dictate de pandemie stăteau aproape unii de alţii şi nu purtau măşti.

ADVERTISING

Fondatorul mişcării Querdenken, Michael Ballweg, a declarat că acţiunea este una paşnică. "Suntem o mişcare paşnică, în care nu este loc de extremism, violenţă, antisemitism şi idei inumane", a dat el asigurări.

Serviciile de securitate germane urmăresc evenimentele organizate de Querdenken, după ce persoane cunoscute drept extremişti au început să apară la manifestaţii.

La Londra s-a lăsat cu arestări

Și la Londra au avut loc proteste față de restricțiile impuse de autorități, iar poliţia a arestat mai mult de 60 de persoane, informează sâmbătă dpa.

"Ne aşteptăm ca numărul (de persoane arestate) să crească. Vom continua să-i îndemnăm pe oameni să stea acasă", a scris Poliţia londoneză pe Twitter sâmbătă după-amiaza.

ADVERTISING

În conformitate cu actualele restricţii, locuitorilor Regatului Unit le este permis să iasă din locuinţele lor doar din motive întemeiate, precum mersul la locul de muncă, achiziţionarea de produse de primă necesitate sau pentru a avea grijă de persoane apropiate.

Demonstraţiile nu constituie o excepţie admisă.

Participanţii la protest au mărşăluit prin centrul capitalei britanice, majoritatea nerespectând distanţarea fizică şi fără a purta măşti.

Protestul a avut loc după ce guvernul britanic a anunţat sâmbătă dimineaţa că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 15.871 de contaminări şi 479 de decese de COVID-19.

Proteste față de restricțiile anti-COVID, în Slovacia

Proteste violente în Franța, după difuzarea unei înregistrări în care un producător muzical este bătut crunt de poliție. Autoritățile vor să incrimineze filmarea forțelor de ordine (Video)

Proteste în plină carantină la Constanța, faţă de interzicerea pelerinajului de Sfântul Andrei. Zeci de oameni au fost amendați


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇