Procurorii au extins urmărirea penală în cazul profesorului de la Colegiul Sava. Sunt vizate alte două infracțiuni de agresiune sexuală

Procurorii au extins urmărirea penală în cazul profesorului de la Colegiul Sava. Sunt vizate alte două infracțiuni de agresiune sexuală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au extins urmărirea penală în cazul profesorului de la Colegiul ”Sf. Sava” din Capitală acuzat de viol şi agresiune sexuală asupra unor adolescenţi.

Acum, sunt vizate alte două infracţiuni de agresiune sexuală, comise în 2019, asupra unui băiat care avea atunci 14 ani. Procurorii cer înlocuirea măsurii controlului judiciar luată faţă de bărbat cu măsura arestării preventive.

”În data de 16.02.2019, în timp ce se afla la locuinţa sa din municipiul Bucureşti, sector 3, şi acorda meditaţii persoanei vătămate – un băiat în vârstă de 14 ani la data respectivă, profitând de poziţia sa de autoritate şi încredere, fiind profesor al persoanei vătămate, inculpatul a luat-o pe aceasta în dormitorul locuinţei, unde a exercitat asupra acesteia acte de natură sexuală, fără permisiunea persoanei vătămate.

ADVERTISING

Cu o altă ocazie, în cursul lunii februarie 2019, în aceleaşi împrejurări, inculpatul a exercitat din nou acte de natură sexuală asupra aceluiaşi minor, fără permisiunea acestuia”, au arătat procurorii.

Joi, aceştia au formulat propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpat, cu măsura arestării preventive.

Alte eventuale victime ale profesorului sunt sfătuite să anunţe autorităţile.

În 25 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva bărbatului cercetat pentru viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală asupra unui minor.

ADVERTISING

Judecătoria Sectorului 3 a respins atunci propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul profesorului. Instanţa l-a plasat pe bărbatul de 51 de ani sub control, judiciar pentru 60 de zile.

La finalul lunii iulie, profesorul a fost internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a inghiţit o cantitate mare de medicamente.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇