Prințesa Kate și regele Charles au ieșit din spital

Prințesa Kate și regele Charles au ieșit din spital
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Kate, prinţesa de Wales, s-a întors acasă, la Windsor, fiind externată după ce a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală, a anunţat Palatul Kensington.

Comunicatul precizează că soţia prinţului moştenitor face progrese în ceea ce priveşte ameliorarea stării de sănătate, relatează Reuters.

Kate, în vârstă de 42 de ani, a petrecut aproape două săptămâni la London Clinic, recuperându-se după ce a fost operată pentru o afecţiune nespecificată, dar necanceroasă. 

Natura exactă a operaţiei lui Kate, al cărei anunţ a fost o surpriză, nu a fost dezvăluită, dar se aşteaptă ca prinţesa să aibă nevoie de câteva luni de recuperare.

ADVERTISING

"Face progrese bune", precizează comunicatul Palatului Kensington. "Prinţul şi prinţesa doresc să mulţumească enorm întregii echipe de la London Clinic, în special personalului dedicat, pentru îngrijirea pe care i-au acordat-o", menţionează comunicatul transmis în numele prinţilor de Wales.

GFAesnkWwAATgKl

Și regele Charles al III-lea a fost externat luni din spitalul London Clinic, unde s-a internat vineri şi a stat timp trei nopţi, în urma unei operaţii de prostată, relatează BBC News şi AFP.

Suveranul britanic, în vârstă de 75 de ani, care purta un costum gri şi un pardesiu negru, a ieşit din spital luni după-amiaza, însoţit de regina Camilla, care l-a vizitat de mai multe ori pe timpul internării. Ei au plecat apoi de la spital cu un automobil.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇