Primul stat UE care acuză China de genocid împotriva uigurilor în Xinjiang. Beijingul condamnă demersul

Primul stat UE care acuză China de genocid împotriva uigurilor în Xinjiang. Beijingul condamnă demersul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputaţii olandezi au adoptat o moţiune cu caracter neconstrângător prin care asimilează tratamentul aplicat de China minorităţii musulmane uigure unui ”genocid” – primul demers în acest sens al unui stat membru al Uniunii Europene (UE) -, condamnat vineri de către Beijing.

Textul a fost adoptat, joi, de către Parlamentul Olandei cu 95 din 140 de voturi. El are caracter neconstrângător şi avea nevoie de 75 de voturi pentru a fi adoptat, conform AFP.

Partidul conservator al premierului Mark Rutte a votat împotriva acestei moţiuni.

ADVERTISING

Parlamentul olandez recunoaşte în moţiune faptul că un ”genocid este în curs în China împotriva minorităţii uigure”.

China a angajat în regiunea chineză Xinjiang, în nord-vest, o politică de supraveghere maximă a uigurilor, în urma multor atentate sângeroase vizând civili.

Beijingul acuză mişcarea separatistă şi islamistă uigură de aceste atentate.

Potrivit unor studii ale unor institute americane şiaustraliene, cel puţin un milion de uiguri au fost internaţi în ”lagăre” în Xinjiang.

Beijingul respinge însă acest termen şi vorbeşte despre ”centre de formare profesională” menite să ajute populaţia să găsească un loc de muncă şi să o ţină departe de extremism.

ADVERTISING

Votul parlamentului olandez vizează ”în mod deliberat să murdărească China şi să se amestece în afacerile sale interne”, a denunţat vineri un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, care a condamnat iniţiativa.

”Faptele arată că nu a existat vreodată vreun genocid în Xinjiang”, a declarat el în faţa presei.

Ministrul chinez de Externe Wang Yi a anunţat, luni, că PIB-ul pe cap de locuiotor în Xinjiang a crescut de aproape 40 de ori în 60 de ani, iar speranţa de viaţă a crescut de la 30 la 72 de ani.

ADVERTISING

Olanda este primul stat UE care acuză China de genocid.

Deputaţi canadieni şi Departamentul de Stat american au făcut, în ultimele săptămâni, declaraţii similare.

Canada a adoptat luni o moţiune similară, iar administraţia Trump a acuzat luna trecută China de genocid şi crime împotriva umanităţii împotriva uigurilor în Xinjiang.

Guvernul olandez nu vrea să folosească cuvântul ”genocid”, a anunţat ministrul olandez de Externe Stef Blok, pentru că nici ONU şi niciun tribunal internaţional nuau catalogat în acestfel situaţia.

Stef Blok a subliniat în faţa presei, după votul în Parlament, că situaţia uigurilor este un ”motiv important de îngrijorare”.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇