Premierul statului Haiti a fost vizat de o tentativă de asasinat

Premierul statului Haiti a fost vizat de o tentativă de asasinat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul statului Haiti, Ariel Henry, a fost vizat de o tentativă de asasinat, în cursul unui eveniment pentru celebrarea independenţei ţării, a anunţat luni Guvernul din Port-au-Prince.

Incidentul s-a produs sâmbătă, în oraşul Gonaives, unde avea loc o ceremonie pentru marcarea a 218 ani de la proclamarea independenţei statului Haiti, conform agenţiei Reuters.

"Bandiţi şi terorişti" au încercat să îl împuşte pe premierul Ariel Henry într-o biserică din Gonaives, oraş situat în nordul statului Haiti, a comunicat luni Guvernul haitian.

ADVERTISING

Potrivit unor surse citate de presa locală, o persoană a fost ucisă, iar alte două au fost rănite în atac.

Autorităţile au emis mai multe mandate de arestare şi încearcă să îi captureze pe indivizii implicaţi în complot.

Atacul generează noi preocupări privind situaţia de securitate din Haiti, naţiune afectată de o criză politică puternică după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise în iulie 2021.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇