Preşedintele republicii Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat marţi noapte de bărbaţi înarmaţi, care au tăbărât peste el în casă şi l-au împuşcat mortal.
În atacul asupra reşedinţei prezidenţiale din capitala Port-au-Prince a fost rănită şi prima doamnă, Martine Moise.
"Miercuri, 7 iulie, în jurul orei 01:00 (8:00, ora României), un grup de persoane neidentificate, inclusiv unele care vorbeau spaniolă, au atacat reședința privată a președintelui, rănindu-l mortal pe șeful statului", este declaraţia publicată de biroul prim-ministrului interimar Claude Joseph, citată de France24.
Acesta a precizat că acum este conducătorul țării.
Condamnând „actul inuman și barbar”, Joseph a făcut apel la calm, spunând că poliția și forțele armate ale țării au situaţia sub control.
Jovenel Moïse, în vârstă de 53 de ani, era preşedintele Haiti din februarie 2017, după ce predecesorul său, Michel Martelly, a demisionat.
Moïse se confrunta cu acuzații de corupție și proteste antiguvernamentale adesea violente, aminteşte BBC.
Situația în Haiti, cu o populație de peste 11 milioane de locuitori, devenise instabilă, pentru că oamenii erau tot mai nemulțumiți de modul în care Moise conducea ţara, potrivit USA Today.
Problemele economice, politice și sociale s-au adâncit, iar violențele au crescut.
În ultimele luni, Opoziția a cerut demisia lui Jovenel Moise. În Haiti urmau să aibă loc alegeri prezidențiale în acest an.