Poliția de Forntieră anunță că sâmbătă, în zona punctului de trecere a frontierei Ruse, va avea loc un protest care ar putea duce la creșterea timpului de așteptare în vamă sau chiar la blocarea temporară a tranzitului la frontiera dintre România și Bulgaria.
Protestul din Bulgaria este programat între orele 15.30 și 18.00 în sensul giratoriu care permite accesul pe teritoriul statului vecin.
„Autoritățile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar Giurgiu-Ruse, cu privire la faptul că azi, 03.10.2020, în intervalul orar 15.30-18.00, pe teritoriul Bulgariei, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Ruse, în sensul giratoriu care permite accesul pe/de pe teritoriul statului vecin, se vor desfășura activități de protest, fapt ce poate genera creșterea timpului de așteptare sau chiar întreruperi temporare ale tranzitului la frontiera comună”, se arată în comunicat.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu ține permanent legătura cu autoritățile din Bulgaria şi va dispune toate măsuri astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cât mai fluent, se mai arată în comunicat.
Primul weekend din octombrie vine cu temperaturi de 32 de grade