ONU pune Israelul pe lista țărilor care comit violențe împotriva copiilor - Reacția oficialilor israelieni

ONU pune Israelul pe lista țărilor care comit violențe împotriva copiilor - Reacția oficialilor israelieni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adăugat Israelul pe lista globală a statelor şi grupurilor armate care au comis violenţe împotriva copiilor.

Anunțul a fost făcut de reprezentantului ţării la ONU, Gilad Erdan, relatează The Guardian.

Vestea includerii Israelului pe listă vine după opt luni de război în Gaza, în care se estimează că peste 13.000 de copii se numără printre cei 36.500 de morţi, dar și la numai o zi după bombardarea de către forţele israeliene a unei şcoli ONU din centrul Gazei, care a ucis mai mult de 40 de palestinieni, inclusiv copii.

ADVERTISING

Potrivit oficialilor pentru drepturile omului, şi organizaţia Hamas este nominalizată în raport şi pentru uciderea şi răpirea copiilor în atacul său din 7 octombrie asupra Israelului, în care aproape 1.200 de israelieni au fost ucişi.

Reacția Israeulului

Reprezentantul Israelului la ONU, Gilad Erdan s-a declarat „şocat şi dezgustat” de decizia „ruşinoasă” de a include Israelul pe lista din acest an, care face parte dintr-un raport privind copiii şi conflictul armat care urmează să fie prezentat Consiliului de Securitate al ONU vinerea viitoare.

ADVERTISING

Raportul include uciderea, mutilarea, abuzul sexual, răpirea sau recrutarea copiilor, refuzul accesului la ajutor şi atacurile vizând şcoli şi spitale.

Raportul este întocmit de reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru copii şi conflicte armate, Virginia Gamba.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a emis o declaraţie conform căreia ONU „s-a adăugat pe lista neagră a istoriei atunci când s-a alăturat celor care îi susţin pe ucigaşii Hamas”.

Israel Katz, ministrul de externe al Israelului, a avertizat că decizia ar avea un impact asupra relaţiilor ţării sale cu ONU, care sunt deja foarte tensionate. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇