Olaf Scholz susține extinderea UE, dar cu renunțarea la unanimitate în luarea deciziilor

Olaf Scholz susține extinderea UE, dar cu renunțarea la unanimitate în luarea deciziilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cancelarul german Olaf Scholz a lansat sâmbătă un nou apel la reformarea Uniunii Europene, pentru a permite aderarea de noi membri, relatează DPA şi Reuters.

Într-un discurs susţinut în cadrul Congresului Socialiştilor Europeni, care are loc la Berlin, Scholz a mai spus că principiul conform căruia este nevoie de unanimitate pentru deciziile legate de politica externă şi politica fiscală ar trebui abandonat treptat, dar a recunoscut că pentru asta va fi nevoie de o mare putere de convingere.

"Însă o spun clar: dacă aspiraţia noastră este o Europă geopolitică, atunci deciziile luate cu o majoritate sunt un câştig, nu o pierdere de suveranitate", a declarat cancelarul german în faţa delegaţilor Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

ADVERTISING

Uniunea Europeană îşi va respecta promisiunea în privinţa ţărilor care au primit statutul de candidate, printre acestea numărându-se mai multe state din Balcani, Ucraina şi Republica Moldova, a spus el.

"O Uniune Europeană cu 27, 30, 36 de state şi cu peste 500 de milioane de cetăţeni liberi şi egali poate avea o greutate şi mai mare în lume", a declarat Scholz.

"Susţin extinderea UE. O extindere a UE spre Est este un câştig pentru noi toţi", a mai afirmat el.

Cu toate acestea, este important ca îngrijorările ţărilor mai mici să nu fie ignorate, a atras atenţia cancelarul german.

ADVERTISING

"În viitor trebuie ascultate îngrijorările fiecărei ţări. Orice altceva ar fi o trădare a ideii europene", a subliniat el.

De la preluarea funcţiei de cancelar, Scholz a făcut din extinderea UE pentru a include Balcanii şi alte state o prioritate a politicii sale externe. Subiectul a căpătat o urgenţă şi mai mare după invazia rusă din Ucraina, care a devenit ţară candidată la UE la începutul verii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇