O terasă din centrul staţiunii Mamaia a fost amendată de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Constanţa cu suma de 5.000 de lei pentru că duminică seară nu a oprit programul la ora 23:00, aşa cum a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
“În cursul zilei de astăzi, reprezentanţii I.T.M. Constanţa au luat măsura sancţiunii contravenţionale a unui operator economic din staţiunea Mamaia (zona Piaţetei Cazino), cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind programul de lucru în data de 2 august”, a transmis Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Aproximativ 200 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai organelor abilitate de control din judeţul Constanţa au acţionat, duminică noaptea, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectarii cu virusul COVID-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa.
“Cu ocazia controalelor au fost verificate 133 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei, dintre care 16 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 3 la O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, 4 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 10 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a anunţat IPJ Constanţa printr-un comunicat de presă.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre pentru limitarea programului teraselor, barurilor, cluburilor operatorilor de jocuri de noroc, în mai multe judeţe printre care şi Constanţa. Astfel, programul acestora nu poate fi prelungit după ora 23:00 şi nu poate începe înainte de ora 06:00.
Citește și: