Autoritățile letone au achiziționat sisteme antidronă fără muniția necesară, a declarat premierul leton Andris Kulbergs.
„Au cumpărat echipamentul, dar au uitat să achiziționeze muniția”, a spus Kulbergs într-un interviu acordat agenției de știri Leta și difuzat la începutul acestei săptămâni.
Kulbergs a menționat episodul în timpul unei discuții despre incursiunile dronelor și activitatea fostului ministru leton al Apărării, Andris Spruds.
Premierul leton nu a oferit detalii suplimentare despre tipurile sistemelor achiziționate sau despre agențiile implicate, refuzând să confirme dacă se referea într-adevăr la echipamentele achiziționate în timpul mandatului lui Spruds.
În cadrul interviului, Kulbergs a dezvăluit, de asemenea, că un nou sistem integrat, care implică Ministerul Apărării și Poliția de Frontieră din Letonia, va beneficia de expertiza Ucrainei în domeniul monitorizării dronelor și al neutralizării amenințărilor. El a precizat că, în prezent, pretențiile Letoniei de a fi o mare putere în domeniul dronelor nu au „nicio bază reală”.
Drone ucrainene care vizau ținte din interiorul Rusiei au pătruns în țările baltice, fiind deviate de bruiajul forțelor ruse care le împing către statele NATO vecine. Primul incident major de acest tip a fost înregistrat în Finlanda, în luna martie.
Andris Spruds, membru al partidului „Progresiștii” (Progressives), a demisionat la 10 mai, după ce premierul de la acea vreme, Evika Silina, a declarat că șeful apărării „nu și-a respectat promisiunea de a asigura un spațiu aerian sigur” deasupra Letoniei, în contextul în care două drone ucrainene au pătruns accidental în spațiul aerian al țării.
Spruds a declarat că, prin demisia sa, a dorit „să protejeze armata letonă de a fi atrasă într-o campanie politică”.
Demisia a dus la retragerea partidului „Progresiștii” de la guvernare și la prăbușirea cabinetului condus de Silina. Formațiunea lui Spruds reprezintă în prezent principala forță de opoziție, în perspectiva alegerilor parlamentare din Letonia programate pentru 3 octombrie.
T.D.
