O navă plină cu mașini de lux a luat foc în Oceanul Atlantic (Video)

O navă plină cu mașini de lux a luat foc în Oceanul Atlantic (Video)

O navă plină cu mașini de lux a luat foc și plutește în derivă în Oceanul Atlantic. Cei 22 de membri ai echipajului au reușit să părăsească vaporul rapid.

Nava Felicity Ace transporta mărfuri, inclusiv autoturisme Porsche și Volkswagen, de la Emden, Germania, la Davisville, Rhode Island, scrie CNN.

În momentul izbucnirii incendiului, nava se afla la 90 de mile marine sud-vest de insulele Azore, potrivit unui comunicat al Marinei portugheze.

Focul a izbucnit în cala de marfă și s-a extins rapid, iar cei 22 de membri ai echipajului au fost forțați să abandoneze nava. Toți au fost salvați și duși la un hotel local.

Cargo ship with luxury Cars is on Fire | 4,000 Porsches | TNN

Proprietarii navei au anunțat că vor aduce un remorcher pentru a o transporta.

ADVERTISING

Porsche a confirmat pentru CNN Business că mai multe mașini ale sale se aflau pe navă, iar clienții lor vor fi contactați de dealeri.

„Deși este prea devreme pentru a confirma ceea ce s-a întâmplat și pașii următori, îi sprijinim pe clienții și dealerii noștri cât de bine putem pentru a găsi soluții.

Suntem în contact cu compania de transport maritim și acum se cunosc detaliile mașinilor de la bord”, a spus Angus Fitton, vicepreședinte Porsche Cars America de Nord.

Și Volkswagen are clienți care așteaptă vehicule aflate pe nava în flăcări.

ADVERTISING

„Știm că o navă care transporta vehicule ale Grupului Volkswagen peste Atlantic a fost implicată într-un incident. Nava era în drum spre America de Nord”, a declarat Dirk Ameer, purtător de cuvânt al Volkswagen.

Ship carrying 4,000 luxury cars catches fire in Atlantic Ocean

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇